Tramvaie noi şi ecologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Transport Public Arad a pregătit câteva proiecte de modernizare pentru noul an.

Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Arad şi-a stabilit planul de investiţii pe următorii cinci ani, pentru care ar fi nevoie de 25 de milioane de euro. Acestea vizează înnoirea parcului mijloacelor de transport,  prelungirea rutelor acoperite prin transportul cu tramvaie şi un sistem nou de tip ticketig cu carduri. Investiţiile pe termen scurt ale planului de măsuri propus vizează pentru următoarele 6-12 luni achiziţionarea a 20 de minibuze. De asemenea, vor începe şi procedurile de achiziţionare a noilor tramvaie. „Investiţiile pe termen mediu vizează achiziţionarea a trei tramvaie noi şi demararea implementării unui sistem de ticketing cu carduri“, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Arad.
Oficialităţile susţin că investiţiile sunt iminente, pentru că întreg sistemul de transport din Arad este îngreunat de deficienţe cauzate de vechimea autovehiculelor, ceea ce duce la consumuri foarte mari de piese de schimb şi combustibili. În plus, există şi o lipsă de echilibru între fluxul de călători şi tipurile mijloacelor de transport utilizate. Momentan, reţeaua urbană de transport public are 22 de trasee de tramvai şi opt linii de autobuz.

„Sfătuitori“ din Italia


Pentru atingerea obiectivelor, CTP Arad va încerca să acceseze fonduri europene sau credite la bănci comerciale. De asemenea, s-a încheiat un contract de consultanţă cu ITALTREND din Italia. În cadrul discuţiilor avute cu consultantul italian, acesta a sugerat că actuala societate ar trebui împărţită în două, una care să se ocupe de transport, iar cealaltă, de service. Propunerea consultantului presupune ca activităţile legate de operarea şi întreţinerea vehiculelor să fie transferate la CTP Service.

O parte importantă a grandiosului proiect o constituie iniţiativa de prelungire cu 5 kilometri a liniei de tramvai. Se mai doreşte achiziţionarea a şapte tramvaie noi, ceea ce presupune creşterea capacităţii de transport cu 15 la sută faţă de cea existentă, fapt care ar putea duce la descurajarea transportului privat. Unul dintre efectele benefice ale planului de modernizatre a reţelei de transport în comun arădene este şi reducerea poluării. Acest lucru poate fi rezolvat şi prin introducerea autobuzelor pe bază de combustibili nepoluanţi.

Second-hand din Germania
    Compania de Transport Public Arad are, în prezent, un parc auto format din 170 de autobuze şi 218 tramvaie, iar 127 dintre acestea din urmă sunt second-hand şi au fost importate din Germania, începând cu 1995. Reţeaua de transport se întinde pe 284 km în zona urbană şi 269 km în zona preurbană, iar, conform proiectelor de investiţii, va fi extinsă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite