VIDEO Băsescu: "Nu ne putem limita la aceste măsuri de austeritate. Ele sunt insuficiente"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care a vorbit, printre altele, despre măsurile anunţate anterior de reducere a pensiilor şi a salariilor bugetarilor, afirmând totodată că aceste măsuri sunt insuficiente.

Preşedintele României a precizat, la începutul conferinţei, că dincolo de anunţurile pe care le-a făcut zilele trecute o să dea explicaţii

"România nu este în situaţia Greciei. Putem ajunge, dar nu suntem în situaţia ei. România are toate instrumentele pentru a o evita. Problema este dacă vrem să le utilizăm pentru a evita situaţia. Nu aş vrea să se înţeleagă că suntem într-o situaţie roz, suntem într-una dificilă".

Sistemul politic şi social este unul bolnav

"După 20 de ani de la Revoluţie, de democraţie, să spunem, am însoţit evoluţia democratică de dezvoltarea unui stat clientelar în care întreaga clasă politică a acceptat asta.
Sistemul politic, dar şi social pe care l-am dezvoltat în România, este unul bolnav. Statul român nu îşi mai poate permite să le mai dezvolte, din cauza lipsei banilor".

"Nu ne putem limita la aceste măsuri. Ele sunt insuficiente. După discuţiile de miercuri cu Guvernul, voi sta la dispoziţia pensionarilor şi bugetarilor pentru a putea le da explicaţii. Fără a avea întregul program de austeritate, nu o să putem discuta".

Îi avertizez pe politicieni să nu stimuleze violenţa

Şeful statului a precizat că în acest moment nu ştie cum se vor aplica, practic, aceste măsuri.

"Singurul lucru pe care îl sper este să nu se ajungă la proteste. Este dreptul oamenilor să protesteze, dar sper să nu degenereze.  Avertizez public să nu încerce să creeze acte de violenţă, spaime pentru oameni. N-o spun întâmplător, ci vorbesc pe ceea ce ştiu. Există politicieni care cred că a stimula violenţa este soluţia", a spus Băsescu, fără a da detalii despre sursa informaţiilor pe care le are şi fără a-i nominaliza pe cei la care se referă.

Răspunsuri la întrebările jurnaliştilor

Jurnalistul Cătălin Tolontan a întrebat despe costul patinoarului de la Braşov, care s-a ridicat la 12 milioane de euro, de trei ori mai mare decât unul din Ungaria. Proiectul a fost aprobat de ministrul Vasile Blaga. "De ce susţineţi un Guvern care face investiţii de acest tip?", a întrebat jurnalistul.

"Dacă în procesul de contrucţie s-au făcut ilegalităţi, ca bunul român, daţi-mi mie informaţiile pe care le aveţi. Dacă dumneavoastră ştiţi că este mai scump de trei ori, este ilegal. Scrieţi două rânduri despre asta şi eu o să trimit la Parchet", a răspuns Traian Băsescu.

Renegocierea acordului cu FMI ar însemna pierderea tranşei din iunie

"Este posibilă renegocierea acordului cu Fondul şi să spunem «ne oprim, populaţia nu accepă măsurile şi renegociem acordul cu Fondul». Renegocierea acordului cu FMI ar însemna pierderea tranşei din iunie dar nu e o nenorocire. Consecinţele le ştiu, reduceri de salarii dar şi majorarea taxelor. Nu avem alte soluţii. Avem urgenţa nevoii de a încasa tranşa din iunie", a spus Băsescu.

România a primit 12,02 miliarde de la FMI, Banca Mondială şi UE

"Până acum de FMI România a primit 9,2 miliarde de euro, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 milioane de euro de la BM. Total: 12, 02 miliarde. Din aceştia 7,1 miliarde au mers  la BNR pentru consolidarea rezervei naţionale, 4,91 miliarde au mers la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului pe anul trecut. Din ăştia s-au făcut toate cheltuielile pentru salarii, pensii, funcţionarea spitalelor etc", a afirmat şeful statului.

Despre renunţarea politicienilor la salariul de la stat

"Ar fi extraordinar dacă politicienii ar renunţa la salariile de la stat. Este un gest pe care toţi l-ar putea face până la 31 decembrie. Ar fi un gest psihologic, aceste salarii totalizate nu cred că permit majorarea vreunei pensii. Dar gestul ar fi unul de solidaritatea. Aici nu vorbim doar de salarii, ci şi de sume forfetare".

Despre reducerea salariilor în sistemul bugetar

"Problema cheie este că dacă această pârghie, a reducerii salariilor cu 25 % va fi urmată de un proces de selecţie a celor care sunt în funcţie acum, astfel ca la 31 decembrie cei care sunt în plus să plece din instituţie", a declarat Băsescu.

"Nu discutăm neapărat de o abordare liniară, nu o să faci asta într-un spital unde e deficit de cadre. Nu o să faci asta într-o şcoala dacă sunt puţţini profesori", a mai spus Băsescu.

"Trebuie stabilite criteriile pentru evaluarea funcţionarilor, a bugetarilor care trebuie disponibilizaţi. Trebuie să existe un dialog între sindicate şi Guvern. Sindicatele ne-au cerut de multe ori criterii. Acum este timp ca într-o săptămână să adopte criterii aprobate de cele doua părţi şi în baza lor să se facă disponibilizări", a opinat Băsescu.

25% din angajaţii de la Cotroceni vor pleca acasă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, răspunzând unei întrebări, că 25 la sută dintre angajaţii Administraţiei Prezidenţiale "vor pleca acasă" ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor în instituţiile publice.

El a fost întrebat câţi noi şomeri vor exista în urma aplicării de către Guvern a măsurilor privind reducerea cheltuielilor publice, răspunzând că va avea o cifră în acest sens miercuri, după discuţia cu Executivul.

Întrebat dacă vor fi făcute disponibilizări la Preşedinţie, Băsescu a răspuns pozitiv. Întrebat câţi dintre angajaţii Administraţiei Prezidenţiale îşi vor pierde locurile de muncă, el a răspuns că este vorba de 25% dintre aceştia.

Reducerea cheltuielilor, nu menţinerea tuturor bugetarilor

Obiectivul este reducerea cheltuielilor, nu şi menţinerea întregului personal bugetar, a mai spus Băsescu

"Ca să poată reveni la salariile dinainte, instituţiile publice trebuie să facă reduceri de personal. Obiectivul este reducerea cheltuielilor, nu şi menţinerea întregului personal bugetar...Repet sunt zone în care acest lucru nu se poate. Ţinem 200 de spitale care nu pot acorda servicii competente în loc să le transformăm în cămine pentru bătrâni şi să transferăm personalul în spitalele performante", a spus Băsescu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite