Traian Băsescu participă la Summitul de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu participă astăzi la Consiliului European de toamnă care se desfăşoară la Bruxelles. Cei mai importanţi lideri europeni s-au reunit în şedinţă extraordinară după schimbului de replici extrem de dure din ultimele zile între Comisia Europeană şi Franţa pe tema expulzărilor ţiganilor.

Pe agenda reuniunii este trecută şi analizarea evoluţiilor înregistrate în procesul de consolidare a economice a Uniunii Europene. Va fi pusă în discuţie o metodologie îmbunătăţită de lucru în relaţiile cu partenerii strategici.

Se va acorda atenţie în special pe relaţiile Uniunii cu statele emergente, precum China, India şi Brazilia, în vederea pregătirii viitoarelor reuniuni UE la nivel înalt cu aceste state.

Reamintim că Franţa a fost deja ameninţată de sancţiuni de Comisia Europeană. Comisarul pentru Justiţie şi drepturile cetăţeanului, Viviane Reding, a averizat că s-a subminat practic rolul Comisiei de gardian al Tratatelor europene. „Răbdarea mea este pe punctul de a se termina: până aici!“, a spus Viviane Reding.

"Personal, am fost consternată de o situaţie care a dat impresia că oamenii sunt trimişi dintr-un stat membru al Uniunii Europene în altul doar pentru că aparţin unei anumite minorităţi etnice. Credeam că Europa nu va mai fi martora acestui gen de situaţii după Al Doilea Război Mondial", a declarat marţi Viviane Reding.

Prima procedură de infringement (sancţionare) de care este vizată Franţa se referă la nerespectarea garanţiilor legale (procedură scrisă, posibilitatea de apel, analiza de la caz la caz) prevăzute de directiva privind libera circulaţie a cetăţenilor UE, în cazul expulzării lor. A doua vizează caracterul discriminatoriu al măsurilor de securitate luate de Franţa. Decizia finală în privinţa declanşării procedurii de sancţionare a Franţei urmează să fie luată, în două săptămâni, de colegiul comisarilor.

Autorităţile franceze au expulzat deja 1.000 de ţigani din România şi Bulgaria.

 Pe de altă parte, Senatul României a votat aseară un proiect de lege prin care rromii vor putea fi expulzaţi o singură dată de pe teritoriul UE.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite