Traian Băsescu: Prima vizită va fi în Republica Moldova, proiectul nostru de suflet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu prilejul întâlnirii avute cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditaţi la Bucureşti, că relaţia României cu Statele Unite ale Americii va fi caracterizată de continuitate.

"Continuitatea e cuvântul care va caracteriza relaţia cu SUA. Vrem o colaborare strânsă cu America, pentru valorile pe care ea le simbolizează. Dorim să dezvoltăm parteneriatul strategic pe componentele ei esenţiale. O prietenie dăinuie atunci când partenerii ştiu să dăruiască, iar noi am dovedit că suntem un partener de nădejde", a afirmat Traian Băsescu.

În privinţa priorităţilor sale în politica externă a afirmat că prima vizită pe care o va efectua în acest mandat în afara ţării va fi în Republica Moldova, "proiectul nostru de suflet". De altfel, şi la începutul primului mandat de preşedinte, în 2005, Traian Băsescu a mers în prima sa vizită oficială tot la Chişinău.

"România se va manifesta activ în Uniunea Europeană pentru ca Chişinăul să ajungă acolo unde îi este locul", a afirmat preşedintele României.

Şeful statului le-a spus ambasadorilor străini că în 2010 Bucureştiul nu mai seamănă cu cel din 2005.

El a mai afirmat că România îşi va menţine obligaţiile în Afganistan, adăugând că va continua eforturile pe toate planurile pentru a combate terorismul.

"Ne vom onora angajamentele în Afganistan, precum şi în alte teatre de operaţii, cu obiectivul pacificării şi reconstrucţiei zonelor de conflict".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că punctele-cheie ale politicii externe a României, în noul său mandat, vor fi dinamism, continuitate, valorificarea oportunităţilor, pragmatism, predictibilitate, respectarea angajamentelor, multilateralism, solidaritate.

El a mai spus că în următorii cinci ani România se va raporta cu dinamism la Uniunea Europeană.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite