Anchetatorii lui Ţundrea, audiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa coordonată de Marius Iacob, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a ajuns ieri la Târgu-Jiu pentru noi audieri în cazul crimei din 1992 pentru care a fost condamnat Marcel Ţundrea.

 „Sunt audiate astăzi 15 persoane din rândul ofiţerilor de poliţie judiciară care au anchetat cazul în 1992. Sperăm să lămurim unele aspecte reţinute ca deficienţe şi de către instanţele care au dispus achitarea lui Ţundrea. Va fi convocat mâine şi domnul Ion Diaconescu", a declarat procurorul-şef Marius Iacob.

Cei 15 ofiţeri au fost audiaţi de chestorul Vasile Viorel, directorul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„Am făcut parte din echipă, dar am fost un simplu pion. Eram sergent major şi aveam ca responsabili un procuror care coordona echipa, un şef de la Inspectoratul Judeţean. Am spus tot timpul că Ţundrea e nevinovat, dar nimeni nu m-a luat în seamă. Ne adunam seara şi prezentam documentele adunate din teren, dar nu aveam nicio putere de decizie", a declarat Ion Fugaru, unul dintre poliţiştii audiaţi. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite