Traficul între Severin şi Orşova, îngreunat de şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zonă se circulă pe un singur sens din cauza unor lucrări la viaducte şi versanţi

Pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri, între Severin şi Bahna, se efectuează la această oră ample lucrări de reabilitare a DN6. În acest sens, au fost amplasate 5 semafoare electrice, însă indisciplina conducătorilor auto care nu respectă culoarea roşie a făcut ca traficul pe acest tronson să fie unul de coşmar.

Pentru rezolvarea acestei probleme, poliţiştii de la Rutieră au luat hotărârea ca, de astăzi, pe lângă semafoarele electrice, să se afle în zonă şi piloţi de trafic instruiţi de agenţii de la Rutieră, în vederea stopării încercărilor de forţare a traficului prin nerespectarea semafoarelor.

Se va circula greoi până la finele lui 2010

Cât despre durata acestui coşmar, conducerea firmei Tirena Scavi, cea care execută lucrările, susţine că va lua sfârşit abia la finalul lui 2010.

„În cadrul acestor lucrări, se vor torcreta versanţii muntoşi, adică se curăţă de orice stâncă ce stă să cadă, se va pune plasă de rabitz şi se va cimenta. Totodată, se intervine la reabilitarea podurilor peste viaducte, aceste obiective având neapărată nevoie de  intervenţie. Unde va fi posibil, atât spre malul Dunării, cât şi spre versanţi, carosabilul va fi lărgit sau se vor amenaja parcări. Totul apoi se va asfalta, lucrările urmând a fi finalizate la sfârşitul lui 2010“, a declarat directorul Tirena Scavi, Dorin Florescu.

Traficul rutier pe această porţiune de drum se desfăşoară extrem de greu din cauza conducătorilor auto care nu respectă culoarea roşie a semafoarelor.

Semafoare suplimentate cu piloţi de trafic

În urma acestor acte de indisciplină, pe ambele sensuri de mers se formează cozi interminabile, de multe ori şoferii fiind la un pas de a provoca scandal. De astăzi însă, pe lângă semafoarele electrice, aici fi puşi şi piloţi instruiţi de poliţia rutieră. „Pentru fluidizarea traficului auto, am hotărât ca de astăzi, la fiecare semafor electric să fie şi un pilot instruit de Poliţia Rutieră. Această măsură se impune în special în orele de vârf ale traficului auto“, a declarat subinspectorul din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi, Claudiu Bebec.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite