Traficanţi de persoane din Ialomiţa arestaţi de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficanţi de persoane din Ialomiţa arestaţi de poliţie
Traficanţi de persoane din Ialomiţa arestaţi de poliţie

Poliţiştii de la crimă organizată au reuşit să desfiinţeze o reţea de traficanţi de persoane despre care anchetatorii spun că, în 2007 şi 2008, a racolat şi trimis în străinătate 40 de persoane din judeţele Ialomiţa, Buzău şi Brăila, cinci pentru prostituţie, iar restul fiind puşi la muncă forţată.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa şi Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor DIICOT din judeţ, au reuşit să prindă patru din cei cinci membri ai respectivei reţele, al cincilea fiind dispărut şi primind, în iulie, un mandat de arestare în lipsă pentru constituirea unui grup infracţional organizat, pentru trafic de persoane şi trafic de minori, informează, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Gruparea, formată din A. Cercel şi A.Vasile, ambii din localitatea ialomiţeană Ograda, şi A. Daniel, A. Anica şi A. M., din comuna Bucu, acţiona în judeţele Ialomiţa, Buzău şi Brăila şi era specializată, potrivit sursei citate, în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori către Spania şi Italia.

"Victimele erau exploatate atât prin obligarea la muncă forţată, cât şi sexual, prin obligarea la practicarea prostituţiei", se arată în comunicatul citat.

Marţi, poliţiştii de la Crimă Organizată au făcut cinci percheziţii în Ţăndărei şi în comunele Ograda şi Bucu. Patru din cei cinci suspecţi - A. Daniel, A. Vasile, A. Anica şi A. M. - au fost prinşi şi duşi la sediul DIICOT Ialomiţa.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat "mai multe bunuri şi valori provenite din săvârşirea de infracţiuni", poliţiştii nominalizând în acest sens sumele de 8.775 de euro şi 230 de lei, un pistol cu gaze de calibru 9 milimetri deţinut ilegal, o maşină, trei laptop-uri, două unităţi centrale de calculator, 18 telefoane mobile, două aparate foto, o cameră video, diverse suporturi de stocare a datelor, cartele telefonice SIM.

Poliţiştii au descoperit şi bijuterii din aur, arme albe şi actele a două apartamente situate în oraşul Ţăndărei, ambele aparţinând lui A. Daniel. Anchetatorii au instituit sechestru pe cele două apartamente. Cei cinci sunt acuzaţi că, în 2007, "au recrutat, cazat şi transportat 35 de victime majore şi minore, din judeţele Ialomiţa, Buzău şi Brăila, în scopul exploatării lor prin muncă în Spania".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite