Lista produselor periculoase din magazinele româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pistoale - jucarie "SET POWER POLICE WINS"
Pistoale - jucarie "SET POWER POLICE WINS"

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC)  a întocmit o listă cu cele mai periculoase produse depistate în primele opt luni ale acestui an.

Lista cu produsele periculoase a fost validată prin sistemul european de alertă RAPEX, în cadrul căruia ANPC este desemnat punct naţional de contact.

Printre cele mai periculoase produse depistate de inspectorii ANP pe piaţa românească până acum sunt jucării, textile şi produse electrice:

Lista celor mai periculoase produse:

1. Set accesorii poliţie "Set Power Police Wins", din China. Pistolul de jucărie are nişte gloanţe care se termină cu nişte ventuze, care se pot desprinde uşor şi pot fi înghiţite de către copii.

Ventuza pistolului se poate desprinde usor de pe tija

2. Pian de jucărie "Funny Piano", produs în China. Este decorat cu o ciupercă a cărei bază este dintr-un material din plastic transparent, neetanş, umplută cu biluţe de polistiren care pot fi scoase şi înghiţite de către copii.

Jucaria "Funny piano" poate fi desfăcută uşor

3. Cană-fierbător electrică "Yong Heng", din China. Părţile sale active sunt neprotejate împotriva atingerilor accidentale, iar cordonul de alimentare nu are manta de acoperire, nicio dispoziţie de ancorare a cablului şi prezintă pericol de electrocutare.

image

4. Prize multiple "Kia" şi "Haska", din Turcia, cu risc de electrocutare. Contactele laterale de împământare nu sunt elastice şi nu asigură o presiune de contact suficientă.

image

5. Salopetă pentru copii "Sun Baby", din Thailanda. Este periculoasă pentru că cei mici se pot ştrangula din cauza şnurului pe care sunt prinse mânuşile, care este prea lung.

Salopetă copii "Sun Baby"

6. Priză multiplă SELDUR, cu risc de şoc electric.

image

7. Aprinzător aragaz. Prezintă risc de şoc electric deoarece fişa de alimentare şi cablul nu sunt prevăzute cu contact şi nul de protecţie.

image

8. Lampă plasmă. Toate părţile ei componente sunt cu risc de electrocutare.

Lampă plasmă, cu risc de electrocutare.

9. Compleu blugi KALAMTON. Are risc de ştrangulare, cauzat de lungimea şnurului de la glugă.

Compleu blugi KALAMTON

10. Jucării accesorii poliţist “Set power the true heroes”, cu risc de sufocare. Găsită în magazinele din Iaşi.

image

Toate aceste produse au fost găsite de reprezentanţii ANPC atât în supermarketuri, cât şi la micii comercianţi din pieţe. Ele au fost retrase şi distruse.

ANPC roagă cetăţenii să sesizeze instituţia dacă văd cumva aceste produse la vânzare.

Vom reveni cu amănunte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite