Tobele dubaşilor au adus Crăciunul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 600 de colindători au luat la pas Timişoara cu „vestea bună”

Ploaia măruntă şi deasă nu i-a oprit pe colindătorii din 27 de localităţi din Timiş şi Serbia.

Îmbrăcaţi în haine tradiţionale specifice zonei, colindătorii mici şi mari au înfruntat cu mult curaj vremea urâtă din această dimineaţă. Cu ţinute care de care mai pitoreşti, „Alaiul colindătorilor” a pornit de la Centrul de Cultură şi Artă, de pe strada Emanoil Ungureanu, pe traseul Piaţa Libertăţii - Consiliul Judeţean - Mitropolia Banatului. Deşi au blocat circulaţia rutieră şi a tramvaielor şi niciun poliţist nu s-a aflat în stradă pentru a conduce alaiul, şoferii şi vatmanii au aşteptat răbdători până când colindătorii au eliberat drumul. Alaiul a fost format din colindători vocali, dubaşi şi fanfară. În plus, pentru prima dată, la manifestare au participat şi românii din localitatea sârbă Lokuchova, care au venit la Timişoara cu tradiţionala „coliendră”. Personaje pitoreşti, conaţionalii din Serbia au haine de lână foarte groase, dar şi instrumente pe măsură. „Instrumentele cu care se cântă la noi sunt caraba, toba şi buciumul”, a spus Stanisha Predici.

Costume scoase din cufăr
Ochii trecătorilor i-au urmărit mai ales pe copiii din Fârdea, datorită costumelor spectaculoase. În zona Fârdea, colindele cel mai populare sunt ale copiilor, denumiţi în sat „piţărăi”. „Dimineaţa de ajun începe cu colindul piţărăilor, care umblă din casă în casă”, a spus profesorul din localitate, Ioan Negrea. La o astfel de manifestare, cu cât sunt mai vechi costumele, cu atât sunt mai impresionante. „Au peste 100 de ani costumele. În patru sate am scotocit după ele, prin lăzi, cămări şi şoproane şi le-am pus pe copii”, a mai spus profesorul. În partea estică a judeţului, şi în special în zona Făget, sunt recunoscuţi dubaşii. La evenimnent au venit dubaşii din Margina, Tomeşti, Breazova şi Pietroasa. Pe tot parcursul marşului de sărbătoare, dubele nu s-au oprit din bătut.
Irozii din Nădrag
Alte personaje interesante din cadrul alaiului de colindători au fost „Irozii din Nădrag” sau „Trei Crai”. Aceştia au venit costumaţi în regi cu sabie, magi cu stea şi ciobani cu măşti. Tradiţie veche de peste 160 de ani, „Irozii” rămân activi la Nădrag şi au continuitate, pentru că, de 40 de ani, au acelaşi instructor. „Colinda noastră este sub formă de piesă de teatru în care fiecare personaj are rolul lui. Mergem în ziua de ajun în Nădrag şi localităţile de lângă”, a spus instructorul Aurel Popa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite