Toamna asta punem murături din vecini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toamna asta punem murături din vecini
Toamna asta punem murături din vecini

Constănţenii şi-au comandat din vreme borcane cu legumele murate ale bulgarilor, iar mehedinţenii iau produse de la sârbi. Un borcan de trei kilograme cu ardei capia de la bulgari costă 15 lei, iar cel cu castraveţi – 10 lei.

CITEŞTE ŞI:


În sezonul murăturilor, cele mai căutate sunt produsele bulgăreşti. În localitatea Băneasa, din sudul judeţului Constanţa, vin în fiecare toamnă bulgarii din Silistra şi-şi vând produsele.

La 87 de ani, Yana Valkanova Kovacheva este deja celebră în Piaţa Agroalimentară Băneasa. Ardei capia, gogoşari împănaţi cu conopidă sau castraveciori, dar şi dulciuri bulgăreşti stau rânduite pe taraba bătrânei. Femeia vorbeşte bine româneşte. „Bunica mea este din Bugeac, de-aici, de la voi, dar doi dintre cei patru copii ai ei au crescut la Silistra. Unul dintre ei a fost chiar tatăl meu“, spune femeia.

Românii sunt convinşi că murăturile bulgăreşti sunt mult mai gustoase decât cele româneşti. „Eu am dat comandă săptămâna trecută să-mi aducă vreo şapte borcane mari cu ardei capia. Bulgarii au secretele lor, aşa că murăturile ies mult mai bune“, afirmă Niculina Rădoi.

Reţetă bulgărească

În piaţa din Băneasa, Lambova Atanaska (60 de ani) dezvăluie secretul castraveţilor bulgăreşti. „Într-un borcan de 800 de grame, punem oţet până la prima linie, cam cât două degete, apoi castraveţii tăiaţi, ceapă, piper, mărar, o linguriţă de sare şi una de zahăr, apoi apă. Capsăm borcanul şi-l punem la fiert. Nu-l ţinem mult. Îl lăsăm să dea în fiert puţin, până se îngălbenesc castraveţii“, explică bulgăroaica.

Dacă acum câţiva ani românii puteau cumpăra marfă mai ieftină de la bulgari, în ultima vreme au adaptat şi vecinii de la sud de Dunăre preţurile la piaţa din România. Un borcan de trei kilograme cu ardei capia costă 15 lei, cel cu castraveţi - 10 lei, gogoşarii cu conopidă - 16 lei, iar bulionul - 20 de lei recipientul de cinci kilograme.

Murături ieftine la sârbi

Zeci de români merg la depozitul situat între vama Porţile de Fier I şi localitatea Kladovo, unde legumele au o calitate mai bună şi un preţ mai mic faţă de cele de pe piaţa severineană.  „La noi, un kilogram de castraveţi costă 2,5 – 3 lei, iar de la sârbi îi iau la jumătate de preţ. La fel şi gogoşarii, şi varza“, a spus Marius Mihai, din Drobeta-Turnu Severin.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite