Titularizare cu repetiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei mai dă o şansă suplinitorilor de a deveni titulari înaintea examenului naţional programat pentru luna iulie.

Ministrul Daniel Funeriu a emis un ordin prin care cadrele didactice care au participat la concursurile de titularizare din ultimii trei ani ( iulie 2010, iulie 2009 sau iunie-iulie 2008) şi au obţinut minimum nota  7, dar nu au avut posturi pot deveni titulari de catedre.

Cu două condiţii: ca la şcoala unde aceşti suplinitori predau să existe catedre vacante cu o viabilitate mai mare de patru ani, iar instituţia de învăţământ respectivă să-şi dea acceptul. Data-limită până la care profesorii trebuie să depună cereri la secretariatele şcolilor e 25 februarie, urmând ca acestea să fie analizate până la 1 martie.

Profesorii care devin titulari prin această metodă vor beneficia de contract de muncă pe durată nedeterminată începând cu anul şcolar 2010-2011. „Noi avem un singur astfel de caz pentru că, din păcate, una dintre profesoarele titulare s-a prăpădit. S-a întâmplat ca profesoara pe care noi o avem la suplinire să fie foarte bună şi în acelaşi timp să intre sub incidenţa acestui ordin.

Dar, în alte condiţii, nu văd necesitatea să titularizăm suplinitorii", a spus George Cazacu, directorul Colegiului Naţional „Sfântul Sava" din Capitală. În viziunea liderilor de sindicat, măsura titularizării suplinitorilor va duce la stabilizarea sistemului. „Acum sunt 70.000 de suplinitori, dar, dacă pentru următorii patru ani sunt opriţi 10.000-15.000 dintre aceştia, este foarte bine pentru sistem", a declarat Constantin Ciosu, preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite