Titirezi de Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii băcăuani încearcă să intre în Guinnes Book cu învârtitul titirezilor. Ieri, de „ziua mondială a titirezului”, 100 de elevi de la Liceul „N. V. Karpen” din Bacău au învârtit

Elevii băcăuani încearcă să intre în Guinnes Book cu învârtitul titirezilor. Ieri, de „ziua mondială a titirezului”, 100 de elevi de la Liceul „N. V. Karpen” din Bacău au învârtit simultan, timp de 30 de secunde, tot atâţia titirezi, aceştia fiind controlaţi cu magneţi.

Acţiunea, care a fost iniţiată de inventatorul titirezului magnetic şi de un inginer din Bacău, s-a desfăşurat în sala de sport a liceului. “Jucăria «Titirez controlat magnetic» este o invenţie a profesorului Ioan Grosu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Invenţia este brevetată şi în România şi am zis să închidem cercul: inventator român, şcoală românească, record românesc”, a explicat inginerul Constantin Lerescu. Cei 100 de elevi care au participat la acţiune sunt convinşi că vor intra în cartea Cartea Recordurilor. „A fost frumos. E altceva decât la ore. Fizica e oricum greu de înţeles. Aşa parcă merge mai uşor”, ne-a declarat Andrei Colac, elev în a XI-a C.

Fotografiile şi filmul vor fi trimise prin e-mail la „Muzeul Titirezului” din Wisconsin (S.U.A), iar acţiunea va fi înscrisă în procedura de omologare a unui record la Guinnes Book.

Invenţia a primit medalia de argint la Salonul de Invenţii de la Geneva din 2007. Titirezul controlat magnetic poate fi folosit ca material didactic pentru punerea în evidenţă a mişcării de precesie, dar şi în industrie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite