Tinerii focşăneni pariază în disperare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi focşăneni îşi joacă economiile la casele de pariuri sportive, în speranţa unui câştig imediat. Majoritatea sunt tineri care s-au “antrenat” intens pe site-urile de profil.

La început, pun la bătaie sume mici, iar câştigurile sunt pe măsură.

„Nu am câştigat foarte mult până acum. Cel mai mare câştig al meu a fost de 280 lei, în condiţiile în care am pariat cel mult 50 lei. Joc de două ori pe săptămână, în funcţie de meciurile programate”, a spus Gheorghe T., un focşănean în vârstă de 32 de ani.

Mizează pe fotbal

Cei mai norocoşi au avut şansa să câştige sume importante de bani, dar şi “investiţia” a fost pe măsură.

„Acum câteva luni am ajuns să câştig suma de 1.500 lei. A fost cel mai mare câştig al meu şi nu o să mă opresc aici. Banii mi-au fost de un real folos. Am mai avut şi alte câştiguri, însă nu aşa mari. M-am obişnuit să merg la casă şi am foarte mulţi prieteni care sunt împătimiţi de jocurile de noroc”, ne-a povestit Alexandru C., un alt focşănean.

Şi patronii caselor de pariuri se declară multumiţi de venituri. Mai mult, administratorii se aşteaptă să  crească numărul clienţilor odată cu începerea returului campionatului de fotbal din România. De altfel, cele mai multe mize sunt pe meciurile de fotbal.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite