„Ţinea în gazdă măicuţe şi călugări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vecinii Aureliei Maftei spun despre sinucigaşă că era o bună creştină.

Când va fi externat de la Spitalul de Psihiatrie din Neamţ, după tentativa eşuată de suicid, ieşeanul Sorin Ionel Mardare, de 49 de ani, va trebui să le explice oamenilor legii ce a făcut în momentul în care jumătatea lui, Aurelia Maftei, s-a sinucis duminică, în pădurea de la Bicaz. El va fi cercetat pentru infracţiunea de „determinare sau înlesnire a sinuciderii”, şi riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare. Deocamdată, acesta este supus unor analize riguroase de către medicii nemţeni. Motivul pentru care Aurelia Maftei şi Sorin Mardare s-au dus la Bicaz să-şi ia viaţa este suma enormă pe care o datorau la diverse persoane, bănci şi cămătari. După tentativa de sinucidere eşuată, Sorin Mardare mai are de dat explicaţii oamenilor legii şi în ce priveşte o sesizare făcută de un vecin. Acesta împrumutase de la bancă 30.000 lei şi îi dăduse lui Mardare să îi investească. Pentru că nu a mai primit nimic, vecinul a apelat la poliţişti. Surse din rândul anchetatorilor spun însă că, cel mai probabil, acest conflict va fi rezolvat de instanţa civilă. Vestea tragediei de la Bicaz a bulversat locuitorii din comuna Holboca, acolo unde cei doi locuiau şi îşi ţineau mica afacere, un magazin alimentar şi un atelier de croitorie. „Era o femeie credincioasă. Când au început problemele cu banii, mi-a spus că ea este o femeie puternică şi va trece cu bine peste toate. Umbla foarte mult pe la mănăstiri şi chiar ţinea în gazdă călugări şi măicuţe care veneau la Iaşi, de Sf. Parascheva”, ne-a spus Olga Baciu, vecină. Aceasta mai spune că a vorbit cu ei chiar înainte să plece de acasă. „Erau chiar foarte veseli. Nu mi s-au părut deloc supăraţi”, a mai povestit vecina.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite