Timişul, medaliat în topul creditelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoara a ajuns pe locul trei în clasamentul naţional al împrumuturilor bancare restante, în lei şi valută, din oraşele mari. Criza financiară şi deprecierea monedei naţionale au triplat restanţele bănăţenilor la bănci în numai un an.

Timişorenii surclasează provincia la creditele în valută pe care uită să le achite sau nu mai pot să le înapoieze băncilor. Potrivit statisticilor Băncii Naţionale a României, creditele în lei ale timişorenilor depăşesc 2,5 miliarde de lei, dintre care 88 de milioane sunt restante şi reprezintă valori de trei ori mai mari decât restanţele de la începutul lui 2008.

Aceste valori aduc Timişul pe locul cinci în clasamentul naţional al creditelor în lei, şi pe locul trei în topul judeţelor care mai au credite restante.

Bronz  pentru restanţe în valută

Creditele în valută contribuie la nominalizarea cu brio a judeţului Timiş în clasamentul naţional al împrumuturilor bancare neachitate. Astfel, locul trei la împrumuturi în valută contractate şi medalia de bronz la creditele în valută neplătite sunt adjudecate de timişeni.

Bucureştiul şi Clujul depăşesc Timişul la clasamentul creditelor, iar capitala şi Braşovul au luat-o înaintea Banatului la topul restanţelor în valută.

Timişul a adunat credite în valută în valoare de cinci miliarde de lei, dintre care nu a plătit 40 de milioane de lei. Cele mai multe credite au fost luate pentru consum şi locuinţe.

În regiune, clasamentul creditelor este condus de Timiş, după care urmează Hunedoara, Arad şi Caraş la secţiunea „Credite în lei”. Situaţia se modifică doar la creditele în valută, unde Aradul depăşeşte Hunedoara şi la împrumuturi, şi la restanţele la bănci.

Hunedoara nu face excepţie de la regulă

În cazul Aradului şi al Caraşului, restanţele la creditele în lei s-au dublat faţă de începutul lui 2008, iar Hunedoara a preluat şi ea modelul evoluţiei creditelor din Banat.

Restanţele la creditele în valută prezintă însă o accelerare şi mai mare, în marile judeţe din Vest, şi au crescut de trei ori şi chiar mai mult din ianuarie 2008 până acum. 

Creditele în Vest

 Timiş    Arad    Hunedoara    Caraş-Severin

Credite lei    2.6 mld    1.2 mld    1.6 mld    800 mil
Restanţe lei    88 mil    45 mil    41 mil    20 mil
Credite vlaută    5 mld lei    1,9 mld lei    1 mld lei    500 mil lei
Restanţe valută    41 mil lei    20 mil lei    7 mil lei    2.6 mil lei

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite