Timişorenii fac turism anticriză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele financiare mondiale determină agenţiile să scadă preţurile excursiilor la Viena, Paris sau Londra. Agenţiile de turism din Timişoara propun clienţilor pachete cu 10 la sută mai ieftine, adaptate crizei economice.

Criza financiară loveşte în buzunarele timişorenilor, dar şi în vitrinele agenţiilor de turism, care inventează cele mai atrăgătoare pachete pentru a găsi clienţi. Ultima modă în domeniu o reprezintă „pachetele anticriză”, care propun destinaţii mai ieftine cu cel puţin 10 la sută.

Pe lista oraşelor în care se poate călători cu bani mai puţini se numără Londra, Paris, Budapesta sau Viena. Reducerile nu sunt obişnuitele scăderi de preţuri din apropierea extrasezonului, pentru că sporturile de iarnă se mai pot practica timp de încă o lună.

Angajaţii din agenţiile de turism spun că ofertele sunt cele mai bune care pot fi obţinute la ora actuală, iar clienţii pot beneficia şi de variante culturale, şi de program liber, de shopping.

Baluri „low-cost”

Pe listă se înscriu şi balurile de sezon, destinaţii sofisticate, dar foarte solicitate. Astfel, timişorenii care vor să participe de Ziua Îndrăgostiţilor la Balul Johan Strauss din Viena trebuie să scoată din buzunar 190 de euro de persoană, pentru o excursie care durează trei zile.

Cei care nu ştiu să danseze pot beneficia şi de câteva cursuri pentru a fi pregătiţi în seara balului. O altă petrecere sofisticată la care pot merge şi timişorenii este Balul Operei din Budapesta. În acest caz, costurile pentru două zile ajung doar la 46 de euro de persoană.

În seara petrecerii, considerată unul dintre cele mai mari evenimente europene mondene, încăperea Operei se transformă într-o sală de bal ca-n poveşti, iar costumaţia de gală este obligatorie.

Budapesta la reducere

Cei care nu se gândesc la destinaţii extravagante şi vor doar să părăsească Timişoara pentru un weekend s-au inventat excursiile la Budapesta. Pentru 59 de euro, turiştii pot beneficia de două zile de cazare la un hotel de trei stele, la care se adaugă micul dejun.

O altă variantă anticriză sunt şase zile de schi în staţiunea Jasna din Slovacia, pentru un preţ de 275 de euro. „În ultimele luni a fost o perioadă de stagnare în domeniu, motiv pentru care am inventat aceste oferte anticriză, foarte atrăgătoare.

În plus, chiar dacă nu ar fi criză financiară, în ianuarie şi februarie mereu activitatea este foarte slabă”, a declarat Cristian Rusu, angajat al agenţiei timişorene de turism „Ultramarin”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite