Militar şi poliţist, acuzaţi că au tranşat un om
0Ioan Verşan (58 de ani), fost poliţist criminalist din Lugoj, şi Morton Arpad (54 de ani), fost cadru militar, au fost duşi la audieri, ieri după-amiaza, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara. Ei sunt suspectaţi că l-au ucis pe Titu Velici (42 de ani), un om al străzii al cărui cadavru a fost găsit cap, fără mâini şi fără picioare, la groapa de gunoi din Lugoj, la 6 ianuarie 2011.
Imobilele din Lugoj ale celor doi suspecţi au fost percheziţionate, joi dimineaţă, iar poliţiştii criminalişti susţin că au găsit urme de sânge într-unul dintre apartamente. „Cunosc victima de 3 ani. Venea de două ori pe săptămână să mănânce la mine şi să se bărbierească. Dar nu l-am omorât. N-am niciun motiv", a spus Verşan, cel care s-a pensionat după 23 de ani la Poliţia Lugoj. Poliţistul suspect locuia singur, iar vecinii spun că au văzut victima de mai multe ori în bloc.
Celălalt suspect, Morton Arpad, fost cadru militar, ridicat şi el de poliţişti, nu recunoaşte fapta. „N-am nicio legătură cu ce spun poliţiştii. Nu comentez ce-au ridicat de la mine din apartament", a declara Morton Arpad. Vecinii spun că militarul îşi împărţea apartamentul cu un câine, iar boschetarul ucis a locuit o perioadă la Morton Arpad.
Potrivit anchetatorilor, victima şi agresorii erau prieteni de pahar şi între ei ar fi avut loc o ceartă care ar fi dus la crimă. „Încercăm să stabilim exact ce s-a întâmplat cu cadavrul şi care a fost motivul crimei", a explicat Ion Braşoveanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.