Legiştii au elucidat misterul crimei de la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legiştii au elucidat misterul crimei de la Timişoara
Legiştii au elucidat misterul crimei de la Timişoara

Trifu Schroth (65 de ani), zis Cioca, bărbatul ucis de studenţii medicinişti la începutul lunii într-un cămin din Timişoara, a murit după ce cuţitul înfipt în piept i-a atins inima.

Citiţi şi:

Timişoara: EXCLUSIV/Medicii legişti au stabilit cauza morţii victimei din crima de la Medicină

Feţele crimei de la Medicină: gelozie sau foame de bani

TIMIŞOARA: Studenţii acuzaţi de crima de la Medicină se află la audieri în faţa procurorilor

Rectorul vinovat moral pentru crima de la Medicină a căzut în misticismâ


Medicii legişti au finalizat raportul potrivit căruia pe corpul lui Schroth au fost găsite aproximativ 50 de lovituri de pumni şi picioare şi cinci lovituri de cuţit.

„Raportul medico-legal arată foarte clar că decesul a fost cauzat de lovitura de cuţit“, a spus avocata lui Sergiu Florea, Otilia Constantin. Din cele cinci lovituri de cuţit cu care a fost înjunghiat Schroth, una singură i-a atins inima şi i-a cauzat moartea. Celelalte patru lovituri au fost mai puţin adânci.

Expertiză neuropsihiatrică

Iniţial, exista şi ipoteza conform căreia bărbatul ar fi fost ucis în bătaie şi apoi înjunghiat. „Medicii legişti au folosit un limbaj de specialitate mult prea tehnic, iar noi am adresat întrebări suplimentare“, a spus Violeta Filip, prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Cei doi studenţi nu cedează şi aruncă în continuare vina unul pe celălalt. Carmen Bejan a recunoscut la un moment dat în faţa anchetatorilor că ea l-a înjunghiat pe bărbatul de 65 de ani. Fata a revenit asupra declaraţiilor, susţinând că Sergiu Florea a fost cel care a lovit cu cuţitul. Unul dintre avocaţii băiatului a declarat că tinerii vor fi supuşi unei expertize neuropsihiatrice pentru a vedea dacă au avut discernământ în momentul crimei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite