Tichete cadou, după noroc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar şansa le-ar putea aduce dascălilor tichetele care li se cuvin prin lege. Edilii din marile oraşe susţin că au ajuns la fundul sacului şi nu-şi permit să acorde aceste bonusuri profesorilor.

Cele mai năpăstuite sunt cadrele didactice din oraşele Iaşi şi Piatra Neamţ. Edilii nu au prevăzut în buget toată suma necesară pentru acordarea tichetelor cadou, a căror valoare se ridică la 2.800 de lei anual, de persoană.

Profesorii din Piatra Neamţ au şanse infime să primească „cadourile” de Crăciun, iar toate speranţele se îndreaptă către Guvern, care ar putea da banii pe ultima sută de metri.

„Nu am primit nici o subvenţie de la Guvern pentru încălzire, iar noi a trebuit să cheltuim şi pentru profesori de la bugetul local”, a precizat Dragoş Chitic, viceprimarul din Piatra Neamţ.

La Roman în schimb s-a hotărât ca fiecare cadru didactic să primească câte 150 lei. „Atât ne-am permis atât am dat”, a spus primarul Dan Leoreanu. Totuşi, în unele comune din judeţ, edilii locali au găsit bani şi au acordat tichetele integral.

Cadouri pe măsura bugetului primăriei

Nici la Iaşi edilii nu au fost prea darnici. „Anul acesta s-au primit tichete cadou în două rânduri, câte 150 lei de fiecare dată”, a declarat Laviniu Lăcustă, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP).

Reprezentanţii primăriei susţin că încercă să găsească soluţii, dar în nici un caz nu vor putea să ofere toate bonusurile. „Până la sfârşitul anului vom încerca să găsim o soluţie.

Ar trebui să facem o rectificare bugetară”, a spus Victorel Lupu, directorul economic al Primăriei. Aceleaşi probleme se întâlnesc şi la unele primării din judeţ, iar dascălii ameninţă că vor ieşi în stradă. Un prim protest va fi astăzi la ora 13.00, în comuna Schitu-Duca.

Totuşi, per ansamblu, edilii de la ţară par să se descurce mai bine. Peste 60 la sută din comune vor primi tichetele cadou parţial sau integral. „Noi am dat deja toate tichetele cadou. Toţi banii au fost alocaţi din bugetul local şi au fost prevăzuţi la începutul anului”, a declarat Dumitru Harabagiu, primarul comunei Costuleni. (Alex Nechita)

Doar 150 lei de Crăciun

Potrivit legii salariaţii din educaţie ar fi trebuit să primească în anul 2008 tichete cadou în valoare de 400 lei, cu şapte ocazii. „Acordarea tichetelor cadou nu are nici o legătură cu bugetul central, ci cu cel local.

Am vorbit cu domnul Victorel Lupu şi s-a hotărât ca personalul din învăţământ să primească 150 lei fiecare. Apreciem efortul”, Laviniu Lăcustă, vicepreşedintele Uniunea Sindicatelor din Învăţământul Preuniversitar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite