"The Spirit of Europe", la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra orchestră de cameră susţine astăzi al doilea spectacol al său pe scena Sălii Thalia Dirijorul şi solistul "Johann Strauss Ensemble", Russell McGregor, este prezent la Sibiu

Celebra orchestră de cameră susţine astăzi al doilea spectacol al său pe scena Sălii Thalia

Dirijorul şi solistul "Johann Strauss Ensemble", Russell McGregor, este prezent la Sibiu pentru două zile, dar într-o altă calitate decât cele care l-au consacrat. Aseară, la primul spectacol, şi astăzi, 17 noiembrie, începând cu ora 19.00, Russell urcă pe scena Sălii Thalia din Capitala europeană în calitate de component al celebrei orchestre de cameră "The Spirit of Europe".

La revenirea sa în ţara noastră, McGregor a declarat: "Este o plăcere să mă întorc în România, într-un oraş în care am concertat şi anul trecut cu <> . Le-am povestit şi colegilor mei de la <> despre ospitalitatea românilor şi buna organizare de care am avut parte la turneul de anul trecut."
Russell McGregor este un împătimit de muzică.

Cu ani în urmă, când era şi un valoros sportiv, practicant al tenisului, reuşind să ajungă pe tabloul principal al Australian Open, Russell a simţit că muzica îi este mai dragă. A pus punct unei cariere sportive promiţătoare, şi-a vândut apartamentul din Sydney şi cu toţi banii obţinuţi şi-a cumpărat o vioară, fabricată de celebrul lutier italian Carlo Giuseppe Testore, în anul 1697.

Înarmat cu vioara sa şi cu multă ambiţie, McGregor a plecat să studieze muzica la Viena. Fără niciun ban în buzunar, exersând iarna într-o garsonieră friguroasă cu mănuşi cu vârful degetelor tăiate pentru a putea cânta la preţioasa sa vioară, a trecut prin toate "gradaţiile" şcolare pentru a ajunge la ora actuală unul dintre cei mai căutaţi solişti şi dirijori ai generaţiei sale. Russell McGregor este în prezent concertmaster al orchestrei celebrului palat Schonbrunn din Viena.

În afara activităţii concertistice de la Schonbrunn, Russell este dirijorul "Johann Strauss Ensemble", orchestra cu care se va afla în turneu în România, în luna decembrie. Pentru mai multe informaţii, poate fi accesat site-ul www.bilet.ro/concerte/9/169.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite