Teodor Stolojan: "Creşterile salariale ar putea fi de 16-18%, de la 1 ianuarie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, prim-vicepreşedintele Teodor Stolojan a declarat luni, că, din diferite calcule pe care le-a văzut la un moment dat, creşterile salariale care s-ar aplica începând cu 1 ianuarie 2011, ar putea fi de 16-18%, şi nu 25%, astfel încât să se revină la nivelul de dinaintea reducerilor.

Ideea iniţială era să aplicăm reducerea de personal în sectorul public, iar la cei rămaşi să putem reveni la 1 ianuarie la salariile de dinainte de reducere. Din păcate, nici evoluţia economică nu a mai fost cea gândită şi nici pasul reformei nu a fost cel anunţat, a decşarat Teodor Stolojan, potrivit Mediafax.

Acesta a precizat că aceste calcule continuă, dar că, potrivit celor văzute de el, creşterile erau în medie de 16-18%.

Democrat-liberalul a mai arătat că aplicarea acestor creşteri ar putea fi diferenţiată, la salarii mai mici fiind creşteri mai mari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite