Taxa auto, micşorată la loc, până pe 15 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţiile financiare din toată ţara nu vor mai încasa taxa de poluare mărită şi vor reveni la vechile tarife, până pe 15 decembrie. Ordonanţa privind taxa de poluare a fost

Administraţiile financiare din toată ţara nu vor mai încasa taxa de poluare mărită şi vor reveni la vechile tarife, până pe 15 decembrie.

Ordonanţa privind taxa de poluare a fost publicată ieri seară, în Monitorul Oficial. Până la apariţia acesteia însă, s-a perceput taxa triplată, inclusiv pe parcursul zilei de ieri.

Reprezentanţii Guvernului spun că puţin contribuabili au mai plătit taxa în aceste condiţii. „Oficiile au fost deschise toată ziua, însă oamenii n-au vrut să plătească taxe triple, astfel că s-au operat foarte puţine încasări”, susţine conducerea ANAF, într-un comunicat dat publicităţii. Oamenii nu au stat însă cu mâinile în sân. Unii ne mulţumiţi au blocat chiar drumurile publice.

POTOP DE ÎNJURĂTURI

Alţii au bombardat Guvernul, în ultimele zile, cu petiţii. Multe dintre acestea conţineau simple injurii, iar altele erau cereri de scutire de la plată, pe diferite motive.

„Avem circa trei sute de petiţii transmise Guvernului doar miercuri, de exemplu. Unele dintre ele sunt, pur şi simplu, exprimări ale furiei, conţinând injurii şi mesaje triviale la adresa Executivului”, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Reprezentanţii Executivului susţin însă că cei care au plătit de marţi şi până joi taxa majorată de trei ori vor primi diferenţa dintre aceasta şi suma aflată în vigoare înainte de adoptarea ordonanţei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite