Ţările Româneşti, întemeiate la partide de vânătoare

Istoria României, ţară formată în 1859 prin unirea Principatului Moldovei şi Ţării Româneşti, a început, practic, la vânătoare, prin două "descălecări". Sunt puţine zonele istorice

Istoria României, ţară formată în 1859 prin unirea Principatului Moldovei şi Ţării Româneşti, a început, practic, la vânătoare, prin două "descălecări". Sunt puţine zonele istorice sau ţările care au legende de întemeiere la fel de frumoase ca cele ale Moldovei şi Ţării Româneşti.

Tradiţia povesteşte despre "descălecatul lui Dragoş" de la 1359, moment care avea să marcheze întemeierea Moldovei istorice, teritoriu ce a cuprins inclusiv Basarabia şi întreaga Bucovină.

Astfel, conform cronicarilor vremii, printre care Grigore Ureche sau domnitorul- cărturar Dimitrie Cantemir, câţiva vânători conduşi de voievodul Dragoş au decis ("în zilele lui Laslău, craiul unguresc…") să se stabilească pe meleagurile binecuvântate ale Moldovei, după ce sosiseră aici, la vânătoare de zimbri, tocmai din Ţara Maramureşului.

Ţara şi-a luat numele de la râul Moldova, botezat după numele căţeluşei Molda, câinele de vânătoare al lui Dragoş. De asemenea, cronicarul Miron Costin descrie înfiinţarea Ţării Româneşti, pusă pe seama "descălecării" lui Negru Vodă, un voievod a cărei existenţă reală este subiect de controverse şi care ar fi pornit să captureze un vultur legendar pe plaiurile Muscelului. Potrivit legendei, Negru Vodă ar fi trecut Carpaţii din Făgăraş, la 1290, şi s-a stabilit la Curtea de Argeş sau Câmpulung.

Câinele, cel mai scump prieten

Câinele este foarte important pentru pregătirea unei expediţii vânătoreşti, cunoscut fiind faptul că, în numeroase rânduri, prezenţa sa a salvat vieţi omeneşti. "Un câine de vânătoare ajunge "profesor", cum îi spunem noi, în ani buni şi pierderea sa înseamnă foarte mult", spune vânătorul pasionat, Dan Şerbănescu.

Vânătorii folosesc pentru drumurile lor în pădure numeroase rase de câini de vânătoare: prepelicari - "experţi" în căutarea şi găsirea vânatului mic (Brac german, Pointer), scotocitori - care nu semnalează vânatul găsit, dar îl stârnesc lătrând şi căutând la distanţe nu foarte mari de stăpân (Cocker, Spinger, Clumber, Sussex), aportori - care aduc vânatul mic împuşcat (Labrador, Golden Retriever), gonitori - care urmăresc vânatul mare rănit (Hannoveran, Bloodhound), hărţuitori (Teckel, Fof, Airedale, Jagd Terrier) şi ogari (Greyhound, Bărzoi).

Preţul unui câine variază între 50 şi 500 de euro: un pui de Brac german, de exemplu, costă în jur de 250 de euro, unul de Pointer englez este 200 de euro, în timp ce un căţel Pointer de nouă luni, cu carnet de sănătate, ajunge la 500 de euro.

Apoi, un Labrador mic se vinde cu preţuri începând de la 150 de euro, un pui de cocker spaniel se cumpără cu preţuri între 150 şi 200, un Bloodhound, din grupul ogarilor, adus din Ungaria poate să ajungă la 500 de euro, un teckel porneşte pe piaţă de la 150 de euro, iar un ogar Greyhound, dus deja la vânătoare, poate fi luat cu 100-250 de euro.

"Distracţie sau manifestare de putere"

Neculai Şelaru, preşedintele executiv al AGVPS, crede că principiul echilibrului ecologic prin vânătoare ar trebui mai degrabă aplicat invers, atât timp cât în România sunt vreo 22 milioane de oameni şi câteva mii de mistreţi. "Aşa trebuie privit în evaluarea impactului vânătorii. Acest sport avea o funcţie economică pentru societate. Nu ştiu ce funcţie ar mai putea îndeplini acum.

Nu ştiu exact câte specii au dispărut din cauza vânătorii, însă nu cred că le-am putea ţine numărul. Câţi vânători români au o conştiinţă ecologică sau gânduri paşnice de protecţie a mediului? Pentru marea majoritate este o distracţie sau o manifestare a dorinţei de a se simţi puternici."

Ritualurile "de iniţiere" ale vânătorilor

Magia vânătorii implică, desigur, şi unele ritualuri de mare vechime, specifice breslei vânătoreşti. Adevăraţii vânători trebuie să cunoască şi să respecte cu sfinţenie legile scrise şi nescrise ale tainelor vânătorii, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, la vânătoarea de mistreţi nu se trage niciodată în scroafa conducătoare, ci se caută vierii aflaţi în cârd.

Apoi, în general, nu sunt vânate animalele care dorm sau femelele. Ritualul ulterior doborârii vânatului cuprinde, de altfel, o solicitare de iertare adresată animalului împuşcat, iar în unele cazuri, se îngenunchează. Maestrul de vânătoare, şeful de grup sau paznicul înmoaie în sânge o crenguţă de copac şi o înmânează vânătorului, ca un semn de recunoaştere. Nu se încalecă vânatul şi nu se pune piciorul pe el, pentru că nu poţi triumfa asupra unui cadavru.

Ca şi în alte bresle (cum ar fi cele ale marinarilor sau piloţilor de nave), există şi pentru vânătorii novici un "botez" care marchează acceptarea lor în această tagmă. "Botezul" se face cu o nuia elastică şi niciodată foarte blând, pentru ca momentul să rămână bine întipărit în conştiinţa "iniţiatului".

Cu acest prilej, i se aminteşte vânătorului începător că "un foc de armă greşit doare cu mult mai mult decât o nuia primită", motiv pentru care, "decât să tragă prost, mai bine se lasă de vânătoare". Apoi, în numele zeiţei vânătorii, Diana, candidatul la statutul de vânător este botezat prin trei lovituri consecutive, la spate, moment în care se trag şi focuri de armă în aer. "Naşul" ceremoniei este ales chiar de vânătorul începător.

Duckadam, vânător cu acte din "86

Fostul mare portar al Stelei, câştigător al CCE, pe 7 mai 1986, e pasionat de pescuit şi vânătoare. "Sunt membru al Asociaţiei de Vânători din 1986. Mai mulţi prieteni îmi tot spuneau că am vânat Cupa Campionilor Europeni, aşa că am decis să mă fac vânător, mai ales după accidentul care m-a obligat să mă las de fotbal. Am urmat nişte cursuri, apoi am dat un examen.

Acum mai am două arme, una fiind un Winchester, ca a lui John Wayne (râde). Pe unul din pereţii casei mele din Semlac, mă mândresc cu un trofeu important, un cap de mistreţ, primul trofeu important din activitatea mea de vânător. În ultimii doi ani, m-am dus mai rar, pentru că a devenit un sport prea costisitor (cotizaţia e de peste 10 milioane, cartuşe scumpe)", ne-a spus Duckadam. (Mugurel Dumitru)

Câţi vânători români au o conştiinţă ecologică sau gânduri paşnice de protecţie a mediului?
Neculai Şelaru,
preşedinte executiv AGVPS

O pasiune costisitoare

Un costum vânătoresc bun poate costa între 250 şi 350 de lei, iar un costum din material special (goretex) ajunge la 1.200-1.500 de lei. Urmează apoi "accesoriile": pălăria de fetru (170 lei), costum vânătoresc pentru bal (1.200 lei), cravată vânătorească (200 lei), bocanci (500-600 lei), tolba de piele (400 lei), geantă de muniţii (400 lei), cuţitul de vânătoare (200-350 lei), toporişca (400-550 lei), binoclu (între 550 lei şi 935 lei), cutia de armă cu cifru (350 lei), cartuşieră din piele (150-360 lei), toc de armă fără lunetă (715 lei) şi lunetă (150-850 lei). Apoi, o armă de precizie poate să ajungă la suma de 2.000 de euro, la preţ adăugându-se circa 2.500-3.000 de euro pentru o lunetă performantă. Pentru pretenţioşi, vânătorul Dan Şerbănescu recomandă mărcile germane "Blaser" şi "Mauser", foarte apreciate la ora actuală. Produsele acestor firme costă între 5.000 şi 10.000 de euro, dar pot să aibă şi preţuri mult mai piperate.