Tăriceanu stabilise cu Hrebenciuc o înţelegere pre-electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat ieri, la Antena 3, că negocierile privind formarea majorităţii guvernamentale au început înainte de alegeri, o înţelegere în acest sens existând între PNL-PSD.

Premierul în funcţie a spus că înţelegerea dintre cele două partide ar fi presupus un prim-ministru social-democrat şi o repartizare a funcţiilor în Executiv şi în administraţie de 60% - 40% în favoarea PSD.

Tăriceanu spune că Mircea Geoană a pledat însă în cadrul PSD, chiar de a doua zi, pentru intrarea la guvernare alături de PD-L. El consideră că formarea unei coaliţii cu PSD era posibilă dacă social-democraţii "ar fi avut curajul să adopte o atitudine mai curajoasă faţă de potenţialul demers al preşedintelui de numi un premier din PD-L".

Liderul liberalilor a zis că a fost în discuţie posibilitatea "pe care a evocat-o domnul Hrebenciuc, dacă nu mă înşel, ca în ziua de 30 (noiembrie n.r.) să anunţăm o înţelegere politică care să ducă la formarea unei coaliţii". "Eu am vorbit cu cei de la PSD şi le-am spus că acest lucru nu este posibil. O astfel de înţelegere nu poate să fie angajată numai de preşedintele partidului, fără consultarea forului de conducere, care în cazul nostru este Biroul Politic", a povestit el.

Tăriceanu spune că această înţelegere ar fi presupus ca, cu câteva zile înainte de alegeri, să anunţe Biroul Politic al PNL despre înţelegerea cu PSD, iar informaţia, odată aflată de mass-media, ar fi "viciat rezultatul alegerilor". "Eu îi transmit electoratului...  indiferent de ce votaţi voi, noi am făcut o înţelegere. Poate o parte din electoratul nostru nu ar fi fost de acord cu această înţelegere. Deci nu cred că ar fi fost normal să procedăm astfel", a explicat preşedintele PNL.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite