Târguri de nunţi şi de turism la Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băcăuanii pot beneficia de servicii ieftine oferite de reprezentanţii a peste 80 de firme

La Sala de Atletism din Bacău s-au inaugurat Târgurile de Turism şi de Nunţi. Ambele expoziţii au fost deschise publicului în această dimineaţă şi vor putea fi vizitate până duminică. „Organizarea în stil occidental a evenimentelor importante legate de familie a devenit o modă printre băcăuani. Din acest motiv, am adus la Sala de Atletism numeroase firme care le pot oferi soluţia perfectă pentru o nuntă reuşită sau un sejur bine planificat”, ne-a spus Mihai Tulbure, director Expo International Bacău. Târgul de Nunţi, aflat la ediţia a V-a, a adus peste 60 de firme din toată ţara. Este vorba despre case de modă, producători de rochii de mireasă şi costume, comercianţi de bijuterii, organizatori de evenimente şi firme de sonorizare şi filmare. Acestora li se alătură peste 20 de firme din domeniul turismului. Cel de-al doilea târg se află la ediţia a II-a şi oferă băcăuanilor ocazia de a se întâlni cu directori de agenţii de turism, restaurante şi hoteluri. „În aceste zile invităm băcăuanii să vadă oferta producătorilor, a hotelierilor sau a reprezentanţilor agenţiilor de turism. Astfel, vizitatorii se vor putea familiariza cu pachetele lor promoţionale şi de ce nu, vor putea beneficia de consultanţă gratuită. Rochiile de mireasă, de exemplu, sunt la preţuri de producător”, a încheiat Mihai Tulbure.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite