Un donator din cinci este bolnav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine din Târgu-Jiu spune că aproape 20 la sută din cei care vin să doneze sânge ascund afecţiuni grave pentru că au nevoie de bani. „Sunt persoane care vin să doneze sânge şi nu sunt sincere când vine vorba de sănătate. Cei care ascund acest lucru pot avea probleme postdonare şi pot transmite bolile şi primitorilor. Virusul B şi virusul C sunt cele mai frecvente.

Liber de la muncă

Un bărbat bolnav de cancer a vrut să doneze sânge, dar am aflat de la o cunoştinţă de boala de care suferă", afirmă Maria Cazan,şefa instituţiei.

Potrivit acesteia, 20 la sută din cei care se prezintă să doneze sânge sunt declaraţi inapţi, după ce se constată, prin teste de sânge făcute pe loc, că suferă de diverse boli,printre care şi HIV şi sifilis. Donatorii primesc bonuri de masă în valoare de 64 de lei, un pachet de analize gratuite şi o zi liberă de la serviciu.

Pe lângă nevoia de bani, donatorii invocă cele mai inedite motive pentru gestul lor. „E prima dată când donez, dar mă gândesc că îmi prinde bine ziua liberă de la serviciu", a precizat Georgiana Drancea (29 de ani). Numărul donatorilor de sânge a scăzut drastic în luna iulie, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu-Jiu, iar primele efecte n-au întârziat să apară. Cele două solicitări venite din partea Spitalului Judeţean din localitate au golit frigiderul instituţiei.

„Acum au apărut două cazuri pe 0 negativ şi trebuie să apelăm la pungile de urgenţă. La această grupă stăm cel mai prost. Este îngrijorător că se înregistrează cu 150 de donatori mai puţini faţă de iulie anul trecut", a precizat Maria Cazan, directoarea centrului.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite