Angajări după restructurări la Primăria Târgu-Cărbuneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Târgu-Cărbuneşti cer să fie scoase la concurs două posturi pentru că singurul angajat rămas la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor după restructurări s-a îmbolnăvit.

După ce în ultimele zile uşile Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Târgu-Cărbuneşti au fost închise, întrucât singura angajată care avea acces la baza de date este bolnavă, Prefectura Gorj a trimis întăriri de la Târgu-Jiu.

„E vorba de două persoane detaşate de la Direcţia Publică Locală de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu, care vor face temporar naveta la Cărbuneşti. Se fac demersuri la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru obţinerea a două posturi. Oamenii au nevoie de cărţi de identitate", a precizat Alina Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Când s-a văzut cu singurul angajat internat în spital, după patru concedieri, primarul Mihai Mazilu a cerut şi el deblocarea posturilor de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor: „Aşteptăm scoaterea la concurs a două posturi pe perioadă determinată. Două angajate sunt în concediu de maternitate şi va fi mai uşor când se vor întoarce, dar până atunci trebuie să angajăm oameni, pentru că sunt 68.000 de persoane care au de suferit." 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite