Un mastodont a „tăiat“ curentul la sute de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de localnici din Tărtăşeşti, Răcari şi Bâldana au rămas ieri fără curent electric şi fără semnal TV din cauza celui mai mare transport agabaritic care a tranzitat vreodată Dâmboviţa.

Este vorba despre două recipiente de câte 200 de tone şi 10 metri înălţime pentru păstrarea gazului lichefiat. Angajaţilor Electrica le-a luat mai mult de patru ore să dea jos toate cablurile din calea mastodontului. Ei nu au putut aprecia exact de cât timp vor avea nevoie pentru a le cupla din nou la reţeaua de electricitate.

Reprezentanţii Electrica Târgovişte spun că ar fi fost bine ca toate cablurile să fi fost îngropate pentru a nu încurca transportul agabaritic. „Sunt acţiuni pe termen lung, nu de azi pe mâine. Asta presupune costuri foarte mari, pe care noi nu le avem prevăzute în buget în momentul de faţă. Până acum nu a început nicio acţiune de acest fel în judeţul Dâmboviţa. Nu ştiu nici când vom demara astfel de lucrări. Probabil că după ce vom avea bani", a declarat Valentin Brănescu, directorul Electrica Târgovişte. Pe toată durata transportului, traficul rutier de pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti a fost blocat complet.

Localnicii s-au declarat nemulţumiţi de întreruperea energiei electrice. „De dimineaţă de la ora 8.00 stăm fără curent electric şi fără televizor. Parcă suntem rupţi de realitate. Ar fi trebuit să găsească o altă metodă. Aşa se face şi în afară? Nu cred. Am şi eu mâncare la frigider şi mi se strică pe căldurile astea", a spus supărată Mariana Vâlciu, o localnică din Bâldana.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite