3.000 de câini, ucişi şi lăsaţi pe malul Ialomiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hingherii Primăriei Târgovişte sunt acuzaţi de un fost coleg că, timp de doi ani, au ucis maidanezi cu diluant pentru vopsele. Potrivit fostului angajat al primăriei dâmboviţene, precum şi anchetei declanşate de Garda de Mediu, animalele au fost îngropate la 10 kilometri de Târgovişte.

Maidanezii au devenit „pericol public” pe străzile din municipiul Hunedoara

UPDATE: Prima amendă în cazul câinilor masacraţi în adăpostul Primăriei Târgovişte

Malurile râului Ialomiţa, din apropierea comunei Aninoasa, loc preferat de pescarii dâmboviţeni, a devenit în ultimii doi ani groapa comună de aruncat hoiturile a mii de câini.

Situaţia a fost dezvăluită şi, ulterior, indicată în teren, de către Viorel Moise, fost angajat al Serviciului Câini fără Stăpân din cadrul Primăriei Târgovişte. Bărbatul a ales să dezvăluie pentru „Adevărul de Seară" deciziile monstruoase ale şefilor lui din cauză că, susţine el, a fost demis refuzând să mai participe la masacrarea animalelor.

La adăpostul din Aninoasa au mai rămas câţiva câini

La adăpostul din Aninoasa au mai rămas câţiva câini

„Au fost omorâţi la grămadă"

„Peste 3.000 de câini comunitari au fost masacraţi timp de doi ani, în adăpostul Primăriei Târgovişte, situat la 10 kilometri de oraş, pe teritoriul comunei Aninoasa, la marginea unui zăvoi. Bietele patrupede au fost adunate cu laţul de pe străzile municipiului, aduse în padocurile de la Aninoasa şi apoi omo­râte", a declarat Moise. Fostul hingher a adăugat că, la început, câinii se omorau cu diluant pentru vopseluri, injectabil. Abia apoi s-a trecut la T61, o substanţă letală cu regim special. „Niciodată nu s-au triat câinii sănătoşi de cei bolnavi. Au fost omorâţi la grămadă", a precizat Viorel Moise, în timp ce ne arăta gropile unde se aruncau hoiturile.

Oriunde ai săpa, în tot perimetrul de pe malul râului Ialomiţa, spre Aninoasa, răsar oase de câini. „Otrava era injectată de inginera care se ocupă de adăpost, Florina Pîrvescu, după care cadavrele erau urcate într-o camionetă şi transportate în luminişurile zăvoiului de pe malul râului Ialomiţa, unde erau aruncate de-a valma în gropi comune săpate fie manual, fie cu escavatorul", a mai spus fostul angajat al Primăriei.

„Nu am ştiut, nu ştiu şi nici nu cred"

Inginera Pîrvulescu a refuzat să vorbească cu reporterii „Adevărul de Seară", însă primarul din Târgovişte a ţinut să precizeze că nimic din ce spune şi arată Moise nu este adevărat. „Nu am ştiut, nu ştiu şi nici nu cred ceea ce declară acest om iresponsabil! Iar de anchetat ce s-a descoperit (pe malul Ialomiţei - n.r.) nu cred că este cazul, pentru că treaba noastră nu este să demontăm ce spune unul sau altul", a declarat, ieri, edilul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

El a recunoscut însă că, în urmă cu aproximativ doi ani, a semnat un ordin „perfect legal", cu privire la uciderea a tuturor câinilor din Târgovişte: „A fost rabie, iar Direcţia Sanitar Veterinară a impus măsuri legate de prinderea şi omorârea câinilor din zona afectată. Nu mai ştiu despre câte animale a fost vorba". Viorel Moise nu a uitat, mai ales că, spune el, ultimul masacru s-a consumat în luna octombrie a acestui an, când au fost omorâţi peste 150 de câini. „Când ne grăbeam, pe ăia mici nici nu‑i injecta. Dimineaţa, am văzut urme, cum s-au chinuit să iasă din groapă", îşi aminteşte bărbatul.

Primăria, amendată de Garda de Mediu

La ultima groapă comună săpată cu escavatorul, în luna octombrie, în crângul de pe malul Ialomiţei, au ajuns poliţişti şi un comisar de la Garda de Mediu Dâmboviţa. S-a întocmit un dosar penal în care se fac cercetări, urmând ca fapta să fie încadrată juridic la finalul anchetei. Garda de Mediu Dâmboviţa a aplicat deja o amendă de 2.000 de lei Primăriei Târgovişte pentru depozitarea leşurilor de animale în locuri nepermise, iar comisarul-şef de la Gardă, Mihail Drugă, spune că a obligat administraţia locală şi să cureţe locul. "Nu cunosc să fi primit vreo amendă de la Garda de Mediu. Dacă va veni, atunci văd ce măsuri voi lua", a conchis primarul Boriga. Astăzi, la groapa de hoituri, şi-au anunţat prezenţa şi inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa. 

„Ce s-a făcut la Târgovişte este o crimă"


Vicepreşedinta Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor "Ia-mă acasă", Maria Beck, a mers la groapa unde au fost îngropaţi câinii. "Ce s-a făcut la Târgovişte este o crimă. Nu este vina animalelor că sunt în stradă. Cei care au hotărât să facă aşa ceva ar trebui să stea la puşcărie, nu la conducere", a declarat Maria Beck. Astăzi, ea va depune plângeri la Poliţie şi la direcţiile de Sănătate Publică şi Sanitar-Veterinară. În plus, va cere sprijinul asociaţiilor internaţionale pentru protecţia animalelor.

Şeful de la Direcţia Sanitar-Veterinară Dâmboviţa, dr. Sandu Tolea, a răspuns însă că nu are ce să facă, pentru că "noi controlăm sănătatea animalelor". "Nu ştiu de ce i-au omorât. Ştiu doar că, atunci când a fost episodul de rabie, nu au mai venit cei de la Protan, fiindcă sunt în insolvenţă. S-a întâmplat acum 4-5 luni. Atunci i-am eutanasiat cu T61. Să răspundă dacă au omorît câini şi acum două săptămâni. E problema lor", a explicat Tolea.

Până se hotărăsc autorităţile ce să facă, doctorul Adrian Călugăru, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, explică faptul că în zonă există riscul declanşării unei epidemii, pentru că celelalte animale s-ar putea hrăni din cadavre. „Ar trebui să fie aruncat dezinfectant, var cloros, peste cadavre", precizează Călugăru.

Infografie: Dana Donciu
s

Infografie: Dana Donciu

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite