„E copilul meu, chiar dacă mi-a ucis soţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Motruc, tatăl adolescentului din Moreni care şi-a ucis mama cu 38 de lovituri de cuţit, şi-a vizitat fiul adoptiv la spitalul de psihiatrie unde a fost internat.Gheorghe Motruc spune că amintirea primilor paşi făcuţi de Ionuţ sau a momentului când i-a spus „tată“ prima dată i-au împărţit sufletul în două. „Nu pot să renunţ la el!“, a spus el.

Dramele prin care trec adolescenţii cu probleme de comunicare ies la iveală atunci când este prea târziu şi aceştia ajung la gesturi extreme, cum ar fi sinuciderea sau crima.

Mai citeşte şi:

Excesul de internet, un drog mortal la copii

Ionuţ Savin (15 ani) şi-a ucis mama în urmă cu două săptămâni din cauză că femeia nu i-a plătit internetul, şi-a văzut joi tatăl, pentru prima dată după crimă. Gheorghe şi Adriana Motruc îl adoptaseră pe băiat când acesta avea doar câteva luni, iar mama lui, sora Adrianei, abia murise.

Cei doi nu s-au putut îndura să-l lase pe Ionuţ la orfelinat, aşa că l-au crescut ca şi cum ar fi fost copilul lor. De altfel, nici nu i-au spus că nu ar fi părinţii lui naturali. 15 ani mai târziu, în ziua în care Gheorghe şi Adriana ar fi trebuit să sărbătorească 16 ani de căsnicie, Ionuţ a ucis-o pe cea care l-a crescut. Gheorghe a spus atunci că va vinde totul şi se va muta la Braşov, că nu-l va ierta niciodată pe Ionuţ şi, mai mult, că are de gând să-l decadă din drepturi.


CITEŞTE dezvăluirile din Adevărul de Seară Galaţi despre CEL MAI REVOLTĂTOR CAZ DE VIOL descoperit vreodată în România:

Patru copii au fost violaţi de propriul tată. Mama a ştiu dar a tăcut vreme de cinci ani

Cei patru copii violaţi de tatăl lor rămân în grija mamei care a fost complice la orori

„Ce-o să te faci acum, că o să ajungi în Iad"

La câteva zile de la înmormântarea soţiei, bărbatul şi-a vizitat fiul la Spitalul de Psihiatrie din Târgovişte, unde a fost internat. „Nu pot să renunţ la el, să-mi fie indiferent, am stat mult şi m-am gândit şi am ales să merg după el, să nu-l abandonez. Nu pot să-l las, am inima împărţită în două, o parte a rămas la Adriana, cealaltă la Ionică, e copilul meu. Acum parcă-l văd, era mic-mic, cu mine a făcut primii paşi şi mi-a zis tată, cum să îl las acum, este totuşi copilul meu", a spus Gheorghe.

El şi-a întrebat fiul de ce şi-a ucis mama. „Mi-a răspuns că «îl enervase»! Când l-am întrebat dacă-i pare rău nu a mai zis nimic, dar i-am văzut două lacrimi în colţul ochilor. L-am întrebat, «ce-o să te faci tu, acum, măi Ionică, o să ajungi în Iad» şi nu a schiţat niciun gest.

El nu-şi dă seama ce-l aşteaptă", a mai povestit bărbatul. Gheorghe s-a mai interesat dacă Ionuţ este tratat bine, dacă mănâncă, dacă îi poate aduce ceva, dar ştie că la centrul de reeducare lucrurile se vor schimba pentru adolescent. „Îi voi spune să-mi scrie unde va sta, că nu vreau să pierd legătura cu el. Vreau să-i duc şi eu un pachet, chiar şi un preot", a adăugat Gheorghe Motruc.

„Mi-a mulţumit o singură dată"

Tatăl rămas văduv spune că mereu a avut grijă să nu-i lipsească nimic fiului criminal, deşi era un copil dificil. „L-am ţinut în puf, nu am vrut să fie nevoit să se scoale la 5.00 să se ducă la muncă, am zis că dacă mie mi-a fost greu, măcar lui să-i fie bine şi uşor. Nu-mi plăcea că era foarte închis, nu comunica.

Adriana se mai lua de el, pentru că voia să scoată un copil bun din el, dar niciodată nu l-a lovit. Eu i-am luat odată tastatura şi mouse-ul să-l fac să nu mai joace. După două zile a venit şi m-a rugat frumos să i le dau înapoi. Mi-a zis şi mulţumesc. A fost singura dată când l-am auzit spunând «mulţumesc» sau «te rog frumos», şi-a mai amintit Gheorghe Motruc.

Bărbatul mai spune că, probabil, Ionuţ a moştenit genele tatălui său natural. Despre Vasile, Gheorghe Motruc spune că era un om violent şi că avea probleme cu alcoolul. Ionuţ Savin a primit ieri mandat de arestare pentru 15 zile, după ce medicii au stabilit că adolescentul avea discernământ în momentul crimei. El trebuie transferat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

Mătuşa lui Dorin: „Desena dracii din jocuri"

Drama prin care a trecut, înainte de a se sinucide, joi, Dorin Crişan (13 ani), elev în clasa a VII-a, atrage atenţia autorităţilor. Foarte energic, cu un deficit de atenţie, copilul din Izvin, judeţul Timiş, a fost diagnosticat cu sindromul ADHD. Dorin le-a spus prietenilor şi rudelor, în repetate rânduri, că, dacă tatăl său îl va mai pedepsi, ar fi în stare să-l ucidă.

„Nu prea avea prieteni. La un moment dat a început să deseneze monstruleţi. Se uita mult la desene violente şi stătea mult pe calculator. Părinţii i-au cerut să se concentreze pe şcoală şi să nu mai deseneze draci. Chiar a încercat să facă faţă cerinţelor şcolii, dar profesorii l-au ucis", a spus Anca Perianu, mătuşa băiatului. Inspectoratul Şcolar Timiş şi Inspectoratul de Poliţie au demarat o anchetă. Gerhald Ernst

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite