Mii de maidanezi, ucişi şi îngropaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii au ridicat probe din ultima groapă săpată în luna octombrie
Anchetatorii au ridicat probe din ultima groapă săpată în luna octombrie

Un fost angajat al Primăriei Târgovişte susţine că în ultimii doi ani peste 3.000 de câini au fost omorâţi şi aruncaţi în gropi comune. Criminaliştii au ridicat probe din zăvoiul de pe malurile Ialomiţei, aflat lângă adăpostul de câini de la Aninoasa. O comisie de anchetă va face cercetări la locul masacrului.

Viorel Moise, fost angajat la Secţia „Câini fără stăpân" din cadrul Primăriei Târgovişte, face dezvăluiri şocante. Mii de câini comunitari au fost adunaţi de pe străzile din Târgovişte, masacraţi şi aruncaţi în gropi comune, săpate la repezeală în zăvoiul de pe malul râului Ialomiţa, în imediata apropiere a adăpostului de la Aninoasa.

Ultima acţiune de eutanasiere s-ar fi consumat la 18 octombrie. Patrupedele au fost strânse din cartierele Târgoviştei, iar iubitorilor de animale li s-a explicat că acestea vor fi sterilizate şi aduse din nou în oraş. Nu s-a întâmplat aşa. Viorel Moise susţine că 100 de câini maturi şi aproximativ 50 de pui au fost omorâţi.

Fostul hingher le-a arătat reporterilor „Adevărul de Seară" Târgovişte groapa săpată cu un escavator. Un miros pestilenţial de cadavre aflate în stare avansată de putrefacţie se întinde peste toată zona.

„Sunt 100 de gropi, cu peste 3.000 de câini. Eu am lucrat 12 ani la acest serviciu. Ştiu ce vorbesc. La 18 octombrie, am mers cu inginera în zăvoi, să mai căutăm loc pentru o groapă. I-am spus că eu stau în ziua aia şi o mai ajut şi apoi nu mă mai risc, că am văzut la televizor când un cioban şi-a omorât propriul câine şi a primit trei ani cu suspendare. I-am spus şi directorului Badea că eu nu mă mai risc. Salariul mi-a scăzut, sporuri nu mai am...", mărturiseşte Viorel Moise.

„Cine a făcut asta să stea la puşcărie"

La sesizarea Mariei Beck, vicepreşedinta Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Ia-mă acasă", venită la Târgovişte special pentru acest caz, criminaliştii au ridicat probe din ultima groapă săpată cu escavatorul în luna octombrie. S-a aflat în zăvoiul de pe malul Ialomiţei, în zona adăpostului Aninoasa, şi un comisar de la Garda de Mediu. O comisie comună formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi din cei ai Direcţiei Sanitare Veterinare Dâmboviţa va efectua mâine cercetări la locul masacrului.

„Este degrandant pentru fiinţa umană. Cei care au hotărât să facă aşa ceva ar trebui să stea la puşcărie, nu la conducere. Ce s-a făcut la Târgovişte este o crimă. Nu este vina animalelor că sunt în stradă", spune Maria Beck.

Dănuţ Badea, directorul Direcţiei de Salubritate din cadrul Primăriei Târgovişte, care are în subordine şi activitatea de ecarisaj, spune că a dispus să se respecte întocmai legislaţia. Adică, animalele să fie luate din stradă, sterilizate şi returnate în oraş.

„Eu, pe toate hârtiile care au ajuns la mine, am scris să se ia măsuri conform legii. Eu sunt iubitor de câini. Nu o să-mi asum niciodată o asemenea răspundere. Îmi dau demisia dacă cineva mă obligă să dau ordin să omor câinii. Dacă a făcut cineva treaba asta, trebuie să răspundă", afirmă ing. Dănuţ Badea.

"Îmi dau demisia dacă cineva mă obligă să dau ordin să omor câinii. Dacă a făcut cineva treaba asta, trebuie să răspundă."
Dănuţ Badea
director Salubritate
Târgovişte

"Cei care au hotărât să facă aşa ceva ar trebui să stea la puşcărie, nu la conducere. Ce s-a făcut la Târgovişte este o crimă. "
Maria Beck
vicepreşedinte Asociaţia „Ia-mă acasă"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite