Suveniruri unicat în Piaţa Millenium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În magazinul Judithei Fuci toate obiectele sunt lucrate manual şi aparţin unor meşteri populari din judeţ. Băimăreanca a pornit afacerea din dorinţa de a le oferi celor de peste hotare o amintire românească autentică.

Străinii sau românii care îşi doresc suveniruri maramureşene unicat pot cumpăra astfel de obiecte dintr-un magazin situat în Piaţa Millenium. „Ideea de a deschide magazinul mi-a venit din dorinţa de a oferi românilor din alte ţări şi străinilor ocazia de a-şi aminti de Maramureş printr-un produs unicat, lucrat manual“, spune Judith Fuci, proprietara magazinului.

Pe rafturile magazinului tronează vaze, platouri decorative, farfurii, boluri, servicii de masă complete pictate manual, dar şi zgardane, clopuri tradiţionale maramureşene, ţesături tradiţionale, bisericuţe din lemn şi albume cu fotografii  reprezentative pentru judeţul Maramureş. Fiecare produs aparţine unui meşter popular şi este făcut în serie mică, lucrat manual şi unicat.

Preţuri pentru toate buzunarele

„Lucrurile de artă se găsesc din ce în ce mai rar, iar atunci când găseşti, trebuie neapărat să iei unul acasă. Obiectele sunt reprezentative pentru oraşul nostru şi poţi să le dai cadou oamenilor dragi plecaţi departe”, subliniază Rodica Anutu, o cumpărătoare.

Preţurile produselor variază în funcţie de mărime şi de model. Astfel, produsele din ceramică sau porţelanurile pictate manual chiar de proprietara magazinului au preţuri cuprinse între 27 şi 150 de lei, clopurile specifice Ţării Maramureşului se încadrează între 10 lei şi 60 de lei, iar albumele cu fotografii din Maramureş costă de la 39 până la 250 de lei. Atracţia magazinului sunt şi zgardanele din mărgele, preferate de fetele tinere, care ating suma maximă de 32 de lei.

Afacerea merge bine, de aici cumpărând atât turiştii, cât şi localnicii. „Băimărenii au simţul frumosului. De multe ori doresc câte o farfurioară înscripţionată, pe care pot să o dea cadou invitaţilor la nuntă“, mărturiseşte creatoarea. „Mulţi preoţi doresc de sărbătorile religioase ale bisericilor la care slujesc să dea în dar un obiect cu reprezentări religioase credincioşilor“, încheie Judith Fuci.

Produse la comandă

Proprietara magazinului este cea care pictează porţelanurile şi ceramica. „Am acasă un cuptor în care bag produsele după ce le pictez. Culorile folosite sunt arse la temperaturi de peste 700 de grade şi devin foarte rezistente în timp“, spune Judith Fuci. Pentru Sărbătoarea Castanelor din acest an, Primăria Baia Mare a făcut o comandă de farfurii din ceramică pictate de proprietară, cu poza monumentului „Turnul lui Ştefan“ din Baia Mare. Farfuriile sunt cadouri pentru oaspeţi. Aceste produse unicat sunt preferate din ce în ce mai mult de băimăreni, la nunţi, la evenimentele religioase şi chiar la sărbătorile unor oraşe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite