„Şuţii“ au plecat la muncă peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun furt în plină stradă nu a fost reclamat la Suceava de la începutul acestui an.

Oficialii de la Poliţia Municipală Suceava susţin că numărul hoţilor de buzunare a scăzut considerabil în ultima perioadă. De la începutul acestui an niciun sucevean nu s-a plâns la poliţie că a fost furat, iar în 2008 au fost reclamate 14 furturi din buzunare, care ar fi fost „opera” a doi infractori. Unul dintre „şuţi” a fost chiar arestat la începutul lui 2008, după ce a reuşit să păgubească şase persoane. Restul de opt furturi au fost puse pe seama unui alt hoţ, care a fost trimis în judecată „în lipsă” deoarece nu a fost găsit şi despre care se presupune că ar fi fugit în străinătate. Hoţii preferă portofelele din străinătate Conform datelor oferite de agenţii Serviciului de Cercetări Judiciare din cadrul Poliţiei Suceava, numărul hoţilor de buzunare a scăzut deoarece aceştia preferă „să opereze” în străinătate. Câştigurile obţinute de la victimele din ţările dezvoltate ale Europei sunt mult mai mari decât cele de la noi, aşa că zeci de infractori suceveni au plecat peste hotare. Poliţiştii cunosc cazuri ale unor hoţi care au avut atât de mult spor în străinătate încât la întorcerea pe meleagurile natale s-au lăsat de „meserie”. Mod de operare „Cunosc cazuri ale unor hoţi din Suceava care, după ce s-au întors din străinătate şi-au cumpărat vilă, maşină şi s-au lăsat de furat. După ce îşi fac o situaţie, „şuţii“ nu mai riscă să intre la închisoare pentru un portofel cu lei”, a declarat un poliţist. Hoţii de buzunare lucrează rareori singuri. De regulă, la un furt participă trei sau chiar patru persoane, care au roluri bine stabilite. Unul singur este cel care sustrage portmoneul sau mobilul, iar ceilalţi distrag atenţia victimei prin crearea unei busculade.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite