"Supravieţuitorul" este nepotul adevăratului comisar Moldovan

"Cine mişcă nu mai mişcă!". Această somaţie a comisarului-şef Tudor Moldovan / Miclovan, eroul filmelor lui Sergiu Nicolaescu, a rămas ca o "semnătură", justiţiarul devenind eroul

"Cine mişcă nu mai mişcă!". Această somaţie a comisarului-şef Tudor Moldovan / Miclovan, eroul filmelor lui Sergiu Nicolaescu, a rămas ca o "semnătură", justiţiarul devenind eroul preferat al publicului datorită "manierei" sale de lucru. În realitate, comisarul se numea Gheorghe Cambrea şi a fost unchiul regizorului.

Unul dintre eroii care au dat viaţă acestui personaj de film a fost comisarul-şef Gheorghe Cambrea, unchiul regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu, fratele mai mic al mamei sale. Comisarul Cambrea era un tip înalt, bine clădit, purta părul dat pe spate, uns cu briantină şi avea o mustaţă cochetă, bine îngrijită.

Purta mereu costum, cu haina răscroită pe talie, o cămaşă de un alb imaculat, strânsă la gât impecabil de nodul fin al cravatei. Era un bărbat pedant, care niciodată nu-şi permitea să meargă la serviciu mototolit sau neras.

Singurul capriciu vestimentar pe care-l avea erau pantofii cu botul rotund, indiferent de cerinţele modei. În lumea bună, se mişca dezinvolt, iar în lumea infractorilor era respectat pentru că niciodată nu făcuse abuz de funcţia sa.

Acţiunea filmelor lui Sergiu Nicolaescu reclădeşte atmosfera anilor '39, '41, când, practic, nu exista bandă neînarmată şi când doar hoţii de buzunare mai practicau "arta furtişagului", unde iuţeala de mână era singura cerinţă. În rest, Dumnezeu cu mila! Între vânători şi cei vânaţi, nimeni nu lua în derâdere formula: "Cine mişcă nu mai mişcă!".

De asta depindea viaţa lor. Comisarul-şef Gheorghe Cambrea cunoştea foarte bine această lume subterană (chiar şi limbajul şuţilor), care pervertea regulile stricte după care acţionau poliţiştii, unde existau legături primejdioase între infractori şi urmăritorii lor, o lume plină de poliţişti, procurori, judecători corupţi, unde singura regulă a jocului era să faci orice numai să supravieţuieşti. Comisarul Cambrea a lucrat în toate brigăzile poliţiei, de la moravuri la pungăşii, la jafuri armate şi crime.

Comisar în anii '30, '40!

În acei ani pătimaşi, în care viaţa Bucureştiului se desfăşura într-un ritm vertiginos în toate straturile sociale, în care asasinatele politice - în numele Gărzii de Fier, al intereselor vremelnice - se amestecau cu tâlhăriile, jafurile armate, crimele "ordinare", a fi comisar de poliţie însemna, în primul rând, să ai sânge rece şi puterea de a o lua de la capăt.

Guvernele se succedau cu o repeziciune ameţitoare, fiecare cu echipa lui, cu oameni noi în structurile vechi, alţi şefi, aceeaşi "distracţie" pentru poliţişti şi jandarmi. Peste toată această vânzoleală politică, ca un numitor comun, "omizile verzi", cum erau denumiţi legionarii, pândeau la fiecare cotitură să facă de petrecanie "nealiniaţilor".

Ţărănişti, liberali, camarila regală, interesele Germaniei, interesele Uniunii Sovietice, interesele Ungariei, interesele Statelor Unite şi ale Angliei, toate erau prinse într-un joc al puterii, în care Poliţia, Serviciile Secrete şi Siguranţa se străduiau din răsputeri să facă faţă ordinelor contradictorii.

Duşmanii de ieri deveneau aliaţii de astăzi, după cum, în numai câteva luni, noi alianţe aveau să se formeze, iar foştii demnitari - unii dintre ei nici n-avuseseră timp să-şi exercite puterea - se trezeau la Jilava. Unde "omizile verzi" făceau "curăţenie", asasinând deţinuţii politici cu zecile. Era un "carusel al morţii" şi nimeni nu avea siguranţa zilei de mâine.

Tatăl lui Gheorghe Cambrea fusese şeful Poliţiei din Târgu Jiu şi-şi învăţase băieţii să respecte haina militară şi să-şi practice meseria cu cinste şi onoare. Nicolae Cambrea, băiatul cel mare, ajunsese ofiţer de armată, iar Gheorghe, ofiţer de poliţie. Amândoi ascultaseră de sfatul tatălui.

Gheorghe Cambrea şi Eugen Alimănescu - doi comisari într-un singur personaj

Comisarul Gheorghe Cambrea a crezut o vreme că s-a realizat în viaţă. Avea o meserie care îi plăcea şi pe care o respecta cum fusese învăţat, avea o nevastă frumoasă (o unguroaică), un apartament încăpător în zona fostei pieţe Puişor, pe unde se află azi Parlamentul, şi un Buick negru - era împătimit de maşini - identic cu cel din seria Comisarul Moldovan. Apoi, totul s-a dat peste cap.

Vremurile erau tulburi, mai tulburi ca niciodată, dar el ştiuse să se strecoare printre pericolele de tot felul. Trecuse cu bine de anul "Parlamentului Colonial", cum numise zeflemista de Martha Bibescu anul 1938, când regele Carol instaurase dictatura Coroanei.

Desfiinţase toate partidele, rămânând Frontul Unic al Renaşterii Naţionale, obligându-i pe toţi demnitarii să poarte "uniforme", nişte costume albe, ca ale masonilor de modă veche. Asta atrăsese remarca sarcastică a Marthei: "Politicienii au fost spoiţi cu var ca nişte WC-uri din gară… ca tot ce trebuie dezinfectat". Pentru "dezinfecţie", se decretase stare de asediu, iar poliţiştii porniseră o luptă pe viaţă şi pe moarte cu toţi cei care nu voiau să depună armele, conform decretului. Şi erau mulţi. Dar supravieţuise.

Apoi venise anul 1939, când Hitler declarase România "spaţiu vital" pentru Germania. Nu fusese deloc uşor să trăieşti în acest spaţiu.

Legionarii, susţinuţi de la Berlin, nu mai aveau limite. În acea perioadă, brigăzile de poliţie aproape că se amestecaseră, nu mai conta care pe ce era specializată, în faţa bandelor înarmate. Indiferent de "culoare", toţi poliţiştii erau o apă şi-un pământ. Cambrea rezistase, păstrân-du-se în afara cercurilor politice.

Când intrase în poliţie, tatăl său îi dăduse o regulă după care se ghidase în toată cariera: "În perioadele de criză, toate vechile concepte se clatină din temelii şi adesea sunt înlocuite de altele, care exprimă necesităţile de moment. Tu să rămâi în slujba ordinii publice". Aşa făcuse, iar în slujba ordinii publice, răul se decanta foarte clar.

Răzbunarea comuniştilor

Comisarul Cambrea scăpase şi de represaliile gardiste, 1940, când Horia Sima ajunsese subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale şi-i terminase pe cei care dovediseră patimă antilegionară, aşa trecuse şi prin dictatura militară a mareşalului Antonescu, în care poliţiştii au fost solicitaţi la maximum, aşa trecuse prin război, prin amnistia generală din '44, când se alesese praful de toată munca poliţienească de până atunci, ieşind din închisori toate scursurile societăţii, care îi ţineau acum "în priză".

Prin toate trecuse Cambrea, fără patimă, doar cu respect pentru munca de poliţist în slujba ordinii publice. Dar iată că nu scăpase de ceea ce nici nu gândise! Nu scăpase de comunişti. Totul i s-a tras de la arestarea ilegalistului Constantin David, în 1941.

Pe atunci, Cambrea era comisar-şef la Brigada Specială care se ocupa de comunişti, a căror activitate era interzisă încă din 1924, brigadă care primea ordine de la Siguranţa Statului. Cambrea îl arestase pe Constantin David de vreo 20 de ori, la cererea Siguranţei, care voia să-l mai "capaciteze", adică să-i dea noi instrucţiuni.

Pentru că David, membru al Comitetului Partidului Comunist pe Bucureşti, era informator al Siguranţei şi arestarea lui făcea parte din "regie". Însă Cambrea aflase din sursă sigură că acesta avea legături şi cu legionarii.

Era clar că n-o să moară în patul lui. Într-o zi, la o manifestaţie de stradă, Constantin David se aruncase practic în braţele comisarului, care privea plictisit de pe margine, cerându-i să-l aresteze. "Ce-ai păţit, Limbă, ai veşti urgente?", îl ironizase comisarul. "Limbă" le zicea la toţi informatorii. Bărbatul era speriat, avea o expresie hăituită.

Cambrea îl arestase şi-l dusese la loc sigur, la prefectură. Apoi a vrut să anunţe Siguranţa că le-a venit omul cu "desaga" plină, dar David l-a rugat să nu anunţe pe nimeni deocamdată, pentru că la Siguranţă erau nişte cârtiţe ale legionarilor.

"De, mă, Limbă, dacă eşti ca o lingură prin toate zemurile!", îl certase Cambrea şi-l trimisese la "garsoniera" de la Jilava, cu proces-verbal de arestare. Ştia şi el că legionarii aveau "cârtiţe" peste tot, după cum şi sistemul avea suficienţi informatori printre legionari. Nu-l întrebase nici de ce anume se temea, pentru că asta era treaba ofiţerului de legătură al lui David de la Siguranţă şi deja începuse să fie la modă expresia "cine ştie multe moare!".

Ghinion sau intenţie, Constantin David a fost asasinat de legionari în timpul unei incursiuni a "echipelor morţii". Acest fapt i s-a pus în cârcă mai târziu şi doar renumele fratelui său, Nicolae, socotit un erou al războiului, îi împiedicase pe comunişti să-l aresteze imediat ce au venit la putere. Au aşteptat până s-a retras fratele lui din armată.

Însă, până atunci, a fost "avansat" la Brigada Specială a comisarului-şef Eugen Alimănescu, o figură legendară a poliţiei române şi unul dintre cei mai controversaţi comisari, recunoscut pentru faptul că nu lua "prizonieri", ci îi provoca să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare.

Comisarul Moldovan a împrumutat maniera de lucru a acestuia, Cambrea fiind un adept al respectării procedurilor, deşi, lucrând cu Alimănescu spre sfârşitul carierei lor, a trebuit să admită că a urma procedura faţă de bandele criminale era deseori echivalent cu a-ţi pierde viaţa.

"Terminatorul" Eugen Alimănescu

Eugen Alimănescu s-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina. Tatăl său era funcţionar la primărie, iar mama casnică. A avut un frate, Constantin, şi trei surori.

În anul 1936, a absolvit o şcoală de contabilitate şi comerţ, la Slatina. Între 1936 şi 1937, a lucrat ca funcţionar la Institutul de Cooperaţie Bucureşti, apoi a fost încorporat în Regimentul 1 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră abia în 1943.

S-a angajat contabil la o societate din Bucureşti, dar, în iulie 1944, a fost din nou concentrat la Batalionul 20 Transmisiuni, cu gradul de sergent. A fost pe front în URSS, cu o companie operativă de transmisiuni, primind Virtutea Militară pentru aportul adus la stabilirea unei reţele de comunicaţie între posturile de luptă şi comandament, în timpul luptelor cu armata sovietică.

Aceasta avea să-i aducă multe neplăceri mai târziu, ca tuturor celor care se distinseseră pe front cu "acte de bravură contra URSS", ceea ce devenise o încadrare juridică atunci când comuniştii şi sovieticii au venit la putere.

Întors de pe front, Eugen şi fratele său, Constantin, s-au angajat să ţină contabilitatea la mai multe societăţi, dar curând s-au săturat de meseria de "conţopist", mai ales că societăţile, în curs de lichidare, le cereau să măsluiască prea multe documente.

S-au hotărât să se facă poliţişti. Eugen şi-a depus cererea, cu nr. 003060/1 iunie 1945, la Prefectura Poliţiei Capitalei, iar Costică, la Chestura Poliţiei din Constanţa. Ambii au fost admişi, mai ales că era nevoie de mulţi poliţişti, după amnistia generală din august 1944, când, practic, se umpluse ţara de criminali înarmaţi.

Eugen a fost angajat pentru foarte scurt timp ca "informator", adică ofiţer operativ care strângea date din teren. Apoi a fost numit comisar-şef la Brigada 4 din Prefectură, care se ocupa cu bandele înarmate de pe raza cartierelor Ferentari, Rahova, Sebastian şi Petre Ispirescu, adică din sectorul 4 "Galben", după cum era împărţită Capitala în acele vremuri. Foarte repede, Eugen Alimănescu avea să devină spaima "galbenilor".

Brigada de elită "Fulger"

După 1944, organizarea Prefecturii Poliţiei Capitalei păstrase, în mare măsură, aceleaşi departamente. Existau opt brigăzi de poliţie, care aveau fiecare în componenţă câte 5 - 6 circumscripţii. Exista şi o Brigadă Specială, care avea sarcina de a descoperi autorii furturilor din buzunare de pe raza întregii Capitale.

Această brigadă fusese înfiinţată deoarece hoţii de buzunare deveniseră pericolul nr. 1, fiind organizaţi pe "şcoli" şi umplând registrele poliţiei cu "cazuri în aşteptare". La începutul anului 1945, se făcuse o arhivă specială pentru aceste cazuri, rămase cu autor necunoscut. În total, cu tot cu tâlhăriile, jafurile armate şi crimele, "cazurile în aşteptare" se ridicau la câteva zeci de mii, cele mai multe fiind furturile din buzunare.

Rezolvarea lor devenise o obsesie pentru şefii brigăzilor de poliţie şi o spaimă cumplită pentru springari, cărora, atunci când erau arestaţi, li se puneau în cârcă şi alte fapte rămase "în aşteptare".

De aceea, şi personajul Limbă (Jean Constantin), din filmele lui Sergiu Nicolaescu, căuta protecţia comisarului Moldovan, ca să nu zacă în puşcărie cu faptele altora la dosarul lui.

Comisarul-şef Eugen Alimănescu a insistat să formeze şi el o Brigadă Specială pentru bandele înarmate, care nu mai aveau limite.

Aşa a luat fiinţă Brigada Specială "Fulger", formată din trăgători de elită, dotaţi cu arme automate şi două maşini de intervenţie rapidă - prima unitate poliţienească de intervenţie rapidă. În acea perioadă, lui Alimănescu i s-au pus poreclele: "Terminatorul", "Comisarul de fier", "Fanaticul", "Justiţiarul ". Era temut de criminali, care au încercat multă vreme să-l asasineze, dar Alimănescu era păzit în permanenţă de oameni din echipa lui.

Închisoarea pentru poliţişti de la Făgăraş

Ulterior, atât Alimănescu, cât şi oamenii lui au fost anchetaţi ca poliţişti corupţi. Erau învinuiţi că păstrează o mare parte din capturile făcute la descinderi, ceea ce era cam adevărat, salariile fiind mizere, iar mulţi dintre ei îşi pierdeau viaţa de tineri, în lupta cu bandele criminale.

Familiile lor nu beneficiau de altă protecţie, fizică sau financiară, în afara celor pe care şi le ofereau singuri. Mai mult decât atât, circulau zvonuri că primele jafuri date în anii instaurării comunismului erau comandate chiar de tovarăşi, să nu fugă "căpuşele capitaliste" cu "sudoarea" poporului.

Şi aceste zvonuri puteau fi adevărate, altminteri nu se explică de ce doi mari spărgători de bănci, Cairo şi Voinescu, fuseseră reabilitaţi de ministrul de interne Teohari Georgescu şi numiţi comisari-şefi la Circumscripţiile 1 şi 2 din Capitală. În care "funcţii" curăţaseră BNR de câteva milioane de dolari.

Alimănescu, pornit ca un taur pe roşu, îi lăsase pe tovarăşi fără mulţi infractori necesari planurilor de îmbogăţire rapidă. Şi a plătit cu închisoarea şi cu moartea, fiind condamnat pentru corupţie, delapidare, furt din avutul obştesc.

A fost închis la Făgăraş, celebra închisoare pentru poliţiştii indezirabili, eliberat, închis din nou şi, într-un final, azvârlit din trenul care îl ducea spre o altă închisoare. S-a spus că a vrut să fugă de sub escortă, una dintre expresiile folosite cel mai des în rapoartele lui Alimănescu, atunci când voia să justifice moartea unui arestat. Cineva, probabil vreun fost infractor devenit mare demnitar, dăduse ordin să i se plătească cu aceeaşi monedă.

Comisarul-şef Gheorghe Cambrea a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru moartea ilegalistului turnător (dar asta s-a dovedit mai târziu) Constantin David. A fost trimis tot la Făgăraş, în 1950, şi a ieşit în 1965, prin decretul lui Ceauşescu de eliberare a deţinuţilor politici.

Bolnav, a mai trăit doar doi ani după eliberare, iar acum se odihneşte la "Figura 12" de la Cimitirul Bellu. Aceşti doi comisari au stat la baza personajului Comisarul Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu.

"Cu mâinile curate" a tras "Ultimul cartuş" atunci când "Un comisar acuză" şi vrea "Revanşa", căutând "Duelul"

Produs de MediaPro Pictures, "Supravieţuitorul" este cel de-al 72-lea film al maestrului Sergiu Nicolaescu, care a împlinit, pe 13 aprilie, vârsta de 78 de ani. Anul acesta a suferit două intervenţii pe creier din cauza unui hematom produs de o căzătură şi a trebuit să înveţe să vorbească şi să meargă din nou. Imediat după a doua operaţie, cel mai bine şi-a amintit versurile de la "Deşteaptă-te, române!". Şi s-a deşteptat!

Mulţi s-au îndoit că se va recupera, dar "Supravieţuitorul" şi-a meritat renumele. Comisarul Moldovan i-a prilejuit multe momente tensionante de când a început seria, în 1972. A ţinut morţiş să nu fie dublat de cascadori şi a avut parte de incidente şi accidente.

La filmările de la "Supravieţuitorul" şi-a rupt o mână, dar nu a fost căzătura care i-a provocat hematomul. Îşi aminteşte amuzat de cascadele la limită pe care le-a făcut: "Era o scenă în care mă aflam într-o cabină telefonică, iar un camion vine şi o împinge până ajunge în zid. Am sărit în ultimul moment. Amuţiseră toţi. Iar coborârea de pe clădirea poliţiei, din geam în geam, a fost reală, nu a fost un trucaj. Nu cred că a mai făcut cineva o asemenea cascadă".

Lui Sergiu Nicolaescu nu i-a fost greu să refacă atmosfera anilor '40 în care se desfăşoară acţiunea filmelor din seria comisarului Moldovan. "Am trăit acele vremuri, am fost un copil curios, reţineam tot ce se întâmplă în jur şi eram apropiat de unchii mei, mai ales de Gheorghe Cambrea.

În '47, am intrat la Şcoala de ofiţeri de Marină şi el a fost acela care m-a convins să mă retrag, că veneau vremuri grele. M-am retras şi m-am angajat muncitor la Ford, iar în toamnă am reuşit la Politehnică, în Bucureşti".

De la vârsta de 4 ani a fost îndrăgostit de filme. Când a ajuns prima dată pe platourile de filmare, ca inginer, a ştiut că va face film sau nimic altceva. În 1962, era să dea lovitura cu scurtmetrajul "Memoria trandafirului", prezentat la Cannes şi remarcat de americani, care au vrut să-l cumpere.

Americanii i-au propus să meargă în SUA pentru a regiza. Deşi îi spusese mamei sale că n-o să se mai întoarcă, nu a acceptat oferta lor. Nu a regretat niciodată. "La puterea mea de muncă, sunt convins că aş fi fost milionar, dar n-aş fi avut aceleaşi satisfacţii profesionale. Ceea ce am făcut în România nu făceam în altă parte". Sigur n-ar fi făcut "Mihai Viteazul", "Mircea", "Dacii" şi seria comisarului Moldovan, cel mai îndrăgit personaj.

Totul a început "Cu mâinile curate"

Seria filmelor cu comisarul Moldovan/ Miclovan a debutat în 1972, iar scenariul a fost semnat de Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu. Sergiu Nicolaescu se gândise de multe ori să facă un film inspirat după viaţa unchiului său Gheorghe Cambrea, însă el trebuia să treacă de cenzura comunistă.

Până la urmă, a reuşit să înşele vigilenţa cenzorilor. Comisarul Miclovan a fost îndrăgit de public din prima şi pentru faptul că nu era comunist şi voia să trăiască "în stilul vechi". "Cu mâinile curate" a fost un mare succes, asigurat şi de interpretarea unor actori de marcă: George Constantin (Semaca), Gheorghe Dinică (Lăscărică), Ilarion Ciobanu (Roman) şi mulţi alţii.

A fost considerat un adevărat thriller al cinematografiei româneşti, îmbinând caracteristicile genului poliţist cu intriga politică a anilor 1940, ironică la adresa comuniştilor "naivi". Comisarul Miclovan este prins în lupta cu bandele înarmate, acţionând după "metoda Alimănescu", în timp ce activistul politic interpretat de Ilarion Ciobanu încearcă să-l determine să acţioneze după "proceduri". Gheorghe Dinică a rămas memorabil cu replica "Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică".

"Ultimul cartuş" fără Miclovan

Seria a continuat în 1973 cu "Ultimul cartuş", cu scenariul semnat de Titus Popovici. Miclovan e mort, iar partenerul său, Roman (Ilarion Ciobanu), anchetează uciderea acestuia, descoperind o reţea nebuloasă de politicieni corupţi, comunişti, liberali dar şi legionari şi interlopi. Limbă (Jean Constantin), cel mai simpatic personaj al seriei, intră în scenă.

Nicolaescu revine cu "Un comisar acuză"

Tot în 1973 a fost filmat şi "Ultimul cartuş", în care, din cauza unei neînţelegeri cu scenariştii (Vintilă Corbul şi Mircea Gândilă), comisarul Miclovan a devenit Moldovan. "Garda de Fier" este la putere şi încearcă să o păstreze prin teroare.

Asasinatele comise la Jilava de "echipele morţii" îi sunt repartizate comisarului Moldovan de la Brigada Moravuri, în speranţa că le va rezolva convenabil pentru complotişti. Însă comisarul este prea versat pentru a se lăsa înşelat. Paraipan este oponentul cel mai înverşunat al lui Moldovan. "Umbra" comisarului, Limbă, îl ajută pe acesta în investigaţii, detensionând atmosfera cu umorul său de şpringar sufletist.

Însă comisarul este împuşcat la sfârşit şi toată lumea a crezut că s-a terminat. Un scenariu greu, un adevărat slalom printre cenzorii care cereau ca "băieţii buni" din film să fie comuniştii, un punct de vedere neînsuşit de apoliticul comisar Moldovan.

"Revanşa" s-a produs în 1978

Comisarul Moldovan trăieşte! E iarna lui 1941 şi Moldovan este hotărât să termine cu Paraipan şi cu mişcarea fascistă condusă de Zăvoianu şi aliaţii lui. Paraipan îi răpeşte copilul lui Moldovan şi acţiunea devine extrem de tensionantă. Comisarul este trădat de şefii lui şi nu reuşeşte să-şi salveze unicul copil. Un scenariu semnat de aceiaşi Vintilă Corbul şi Mircea Gândilă.

În 1981 a avut loc "Duelul"

Acţiunea se petrece în Bucureştiul interbelic. Comisarul Moldovan trebuie să rezolve cazul unei spargeri operate în momentul deschiderii seifului de la bancă, în care se afla contul mişcării legionare. Dându-se drept profesor de sport, comisarul reuşeşte să se apropie de singurii martori ai spargerii, trei copii ai străzii. Doi dintre ei sunt lichidaţi, Moldovan îşi dă seama cine este făptaşul şi la comanda cui a acţionat. Un scenariu semnat de Eugen Burada şi Vintilă Corbul.

"Supravieţuitorul", la final de serie

În filmul care a avut premiera săptămâna trecută, Sergiu Nicolaescu dă viaţă din nou comisarului Moldovan. Povestea, ticluită de Sergiu Nicolaescu şi subsemnata, începe într-un oraş european, unde comisarul fusese invitat să participe la un joc extrem, organizat de o veche cunoştinţă din Bucureşti, Goldberg (Vladimir Găitan).

În închisoarea de la Făgăraş pentru poliţiştii indezirabili participase de multe ori la ruleta rusească organizată de un colonel rus (Ion Dichiseanu). La sfârşitul anilor "70, comisarul Moldovan mai avea un singur pariu cu viaţa.

Cândva, o ţigancă îi prezisese că nu va muri de glonţ. Fără familie, după anii grei de puşcărie, ruleta rusească nu mai reprezintă decât o încrâncenată provocare a destinului. Astfel devine "Supravieţuitorul" pentru milionarii amatori de senzaţii tari.

Numai că, atunci când a acceptat invitaţia de a participa la un nou joc, Moldovan nu a ştiut că se va întâlni cu cea mai mare provocare a vieţii sale. "Obişnuita" ruletă rusească avea să se transforme într-un joc cu reguli noi, inventate de Goldberg, care avea nişte poliţe de plătit comisarului.

Ca şi alte personaje ale Bucureştiului de altădată, reunite de iţele destinului şi de sforile păpuşarului în oraşul european unde se organizase ilicit jocul extrem. Comisarul acceptă provocarea, dar în maniera lui din tinereţe. Are şi un ajutor nesperat, pe Limbă, pe care "arta" furtişagului l-a perindat prin toată Europa.

Intriga poliţistă porneşte de la o întâmplare care a rămas legendară în istoria "Micului Paris": asasinarea Zarazei, iubita lui Cristian Vasile, interpretul tangoului care purta numele frumoasei ţigănci. Personajele principale ale acelei poveşti ce a tulburat Bucureştiul se regăsesc şi se înfruntă cu aceeaşi patimă din trecut.

Rezolvarea enigmei implică urmăriri, împuşcături şi tot arsenalul unei intrigi poliţiste. Păpuşarul nevăzut încearcă să ţină frâiele unui joc extrem care devine din ce în ce mai greu de controlat. După 15 ani de închisoare - tot atât cât a făcut şi unchiul lui Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Cambrea - comisarul Moldovan nu mai este acelaşi.

"De fapt", spune Sergiu Nicolaescu, "firea mea nu a fost niciodată în genul comisarului Cambrea. El era mult mai comunicativ decât mine, mai jovial. În afară de cei doi ani de libertate, după ce a ieşit din puşcărie. Nici el nu mai era ce fusese, deşi era încă tânăr, abia trecuse de 50 de ani. Dar, pentru că el n-a prins anii mei, în ultimul film, <> , eu mă joc pe mine, cu o anumită tristeţe. Doar Limbă m-a făcut să zâmbesc şi nici atunci n-a fost un zâmbet larg".

Una dintre problemele grele pe care le-a avut de rezolvat la "Supravieţuitorul" a fost castingul. "E vorba de două epoci diferite, despărţite de o lungă perioadă de timp, aşa că a trebuit să aleg pentru fiecare personaj principal câte doi actori de vârste diferite, care să şi semene între ei. Cel mai simplu a fost la George Mihăiţă. "Varianta tânără" e interpretată de fiul său, Tudor.

Lucian Viziru şi Ion Riţiu interpretează rolul lui Cristian Vasile, trubadurul "Zarazei" şi se completează foarte bine. Lucian Viziru îmi place foarte mult. Joacă foarte bine, deşi n-are studii de specialitate! Vladimir Găitan şi Cristian Moţiu îl conturează pe Goldberg, iar "dublura" mea e un actor ceh, Petr Falc, care aduce foarte bine cu mine, dar a trebuit să vorbesc eu, pentru că nu ştia limba. Zaraza, cea care uneşte, şi dincolo de moarte, aceste personaje este interpretată de Ileana Lazariuc, o tânără deosebit de frumoasă".

Comisarul Moldovan a fost personajul prin care Sergiu Nicolaescu i-a adus un omagiu unchiului său, Gheorghe Cambrea. Şi nu a putut să încheie seria fără "Supravieţuitorul", în care eroul principal se contopeşte cu actorul.

Pentru liniştea (na)raţiunii

"Avem un dialog complet idiot" este o replică din filmul "Supravieţuitorul" care vine, recunosc în calitate de co-scenarist, cam abrupt după ce au fost suprimate replicile care o justificau. Dar, se pare că devine replica celebră din film, preluată şi reverberată din foaie-n foaie, prin mecanismul "copy-paste", de la cei care au văzut filmul la cei care nu l-au văzut. Dar au scris! Că aşa se fac cronicile în ziua de azi.

La "Supravieţuitorul", 80 de oameni au muncit pentru ca produsul finit să fie pe placul spectatorilor, pentru că un film nu este ca un tablou furat, să se investească în el de către vreun colecţionar obsedat care vrea să-l privească singur, în taină. "Supravieţuitorul" nu este un film de artă, să încerci să-i înţelegi tâlcurile ascunse. Este un film care s-a vrut în spiritul seriei comisarului Moldovan, chiar dacă au trecut anii.

"Nu pot să-l trădez pe comisar", a spus Sergiu Nicolaescu, insistând pe scene de acţiune. Nimeni nu pretinde că filmul e perfect, că o să placă tuturor - nu s-a descoperit această reţetă - că nu suportă critici, dar să fie competente! Cad replici la filmări, cad scene la montaj, lui Sergiu Nicolaescu i s-a dus vestea că umblă la scenariu şi după ce s-au încheiat filmările.

Totul pentru a ieşi un produs finit cât mai bun. De aceea se şi aliniază echipa în faţa presei, primul judecător, la vizionare. Ca să fie împuşcaţi. Pardon! Întrebaţi. Ciudat, n-a fost pusă nicio întrebare referitor la "stupizeniile" mestecate ulterior de aşa-zişi critici de film, şi anume: cum de se mutase "jumătate din România" într-un oraş european?!

Era vorba doar de un mic grup interlop. 37.000 de infractori au părăsit România în primii ani de comunism şi nu s-au împrăştiat ca potârnichile, ci s-au adunat după grupuri de interese. Altă "dudă": de ce n-au luat actorii lecţii de dicţie la engleza de baltă pe care o vorbeau?! Poate pentru că era vorba de nişte oameni veniţi din toate colţurile lumii să participe la un joc extrem, şi nu de profesori de la Oxford.

"Ruleta încrucişată - născocire aberantă". Oare? Despre ruleta încrucişată ne-a povestit o persoană care a asistat la un astfel de joc practicat pe prizonieri în anii '70, în Orientul Mijlociu. Şi, da! E aberantă! Limbaj prea patetic chiar şi pentru anii '40?

Cum se vorbea în lumea lăutarilor şi trubadurilor din anii '40 se poate afla din textele cântecelor Bucureştiului de altădată! Patetic, foarte patetic! De ce cântă Loredana prea mult? Are cu ce! Şi ştie să facă un spectacol de cabaret. Deşi a existat posibilitatea unui dialog cu echipa de filmare, ca să parafrazăm, în lipsa dialogului, au ieşit doar "monologuri complet idioate".

În "Supravieţuitorul" mă joc pe mine, cu o anumită tristeţe. Doar Limbă m-a făcut să zâmbesc şi nici atunci n-a fost un zâmbet larg
Sergiu Nicolaescu