Supermarketuri în locul stadionului Astra din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Arad a început demolarea stadionului Astra, cel pe care, în urmă cu mai bine de o sută de ani, s-a disputat primul meci internaţional oficial de fotbal din România. De câteva zile, zeci de

La Arad a început demolarea stadionului Astra, cel pe care, în urmă cu mai bine de o sută de ani, s-a disputat primul meci internaţional oficial de fotbal din România. De câteva zile, zeci de muncitori lucrează din greu la demolarea bătrânului stadion, singura concesie făcută de buldozere fotbalului fiind aceea de a permite ca, la finele săptămânii trecute, să se dispute aici un ultim meci de fotbal, între divizionarele C, ACU şi Gloria, cele mai vechi echipe de fotbal din Arad. Această concesie nu a fost însă totală, deoarece activitatea de demolare a stadionului a continuat chiar şi în timpul desfăşurării jocului între cele două echipe.
Majoritatea spectatorilor prezenţi la acest ultim joc disputat pe stadionul Astra au venit cu nostalgie, nu puţini fiind cei care, din acelaşi motiv, şi-au manifestat dorinţa de a duce acasă câte o brazdă din gazonul bătrânului stadion. Pe cei 31.903 metri pătraţi pe care stadionul i-a ocupat va începe construcţia a două supermarketuri, aparţinând unei firme austriece.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite