Subiecte prea grele la bac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii de română de la colegiile de prestigiu afirmă că 30% din subiecte sunt pentru absolvenţii de facultate, ca grad de dificultate. Ei susţin că mulţi dintre corectorii lucrărilor de bacalaureat nu ţin cont de baremele impuse şi dau note după ureche, întrucât subiectele sunt concepute defectuos.

După scandalurile legate de subiectele pentru bacul  la limba română din vara lui 2008, profesorii de limba română de la colegiile centenare aduc noi argumente cu privire la modul defectuos în care sunt organizate evaluările la limba şi literatura română.

În plus, dascălii de română cer Ministerului Educaţiei să renunţe la publicarea pe site a subiectelor de bac.

„Cum poţi să publici un text pe site-ul ministerului pentru ca apoi, în timpul examenului, să pretinzi că este text la prima vedere?”, a spus Jeanina Flueraş, profesor de română la Colegiul Moise Nicoară din Arad.

Dacă se renunţă la acest sistem, elevii vor avea într-adevăr de comentat un text la prima vedere şi nu vor recita pe dinafară un text învăţat dinainte.

Profesorii de limba română argumentează că baremul impus nu  e folosit de către profesori.

Astfel, mulţi dintre corectorii de la examenele naţionale, fie bacalaureat, fie teze cu subiect unic, nu ţin cont de baremul impus şi pun notele în mod subiectiv, după aprecierea proprie.

Teme repetate obsesiv în subiecte

Profesorii cer Ministerului Educaţiei să fie chemaţi înainte să publice subiectele de la examenele naţionale deoarece în lista de subiecte există unele foarte dificile.

„Postarea pe site a criticilor aduse subiectelor nu e tocmai bună pentru că pot rămâne acolo şi nimeni nu ţine cont de ele”, susţin profesorii.

În plus, există anumite teme, de exemplu „moartea”, repetată  obsesiv în subiectele de la bac. „30% din subiectele de la bac sunt făcute pentru absolvenţi de facultate”, a declarat Adrian Costache de la Colegiul Sf. Sava.

Profesoara Jeanina Flueraş susţine că 20-30% din elevii care dau examene nu înţeleg textul.

„În privinţa structurii subiectelor de la oral, cam 80% din textele de comentat sunt nonliterare, iar celelalte tipuri de texte sunt ignorate, respectiv să redacteze un anunţ publicitar sau  să înţeleagă unul publicistic”, a  mai spus profesoara.

 „Postmodernismul se studiază două ore în liceu, dar între subiectele de la bac sunt 20 de texte despre postmodernism”, a afirmat profesoara Dana Stochi de la Colegiul Petru Rareş din Piatra Neamţ. 

Profesorii au timp să-şi spună părerea

La rândul lor, consilierii Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar (CNEAIP) spun că subiectele sunt făcute  de un grup de lucru, format din 30 de profesori de specialitate, selectaţi dintre cei care doresc să participe la realizarea subiectelor.

„Subiectele sunt postate pe site pentru a le vedea şi alţi profesori, care să-şi spună părerea despre ele. Apoi sunt trimise către inspectoratele şcolare”, a declarat Dumitru Săvulescu, consilier la CNEAIP.

Care sunt liceele de elită

Din Alianţa Colegiilor Centenare fac parte 27 de licee, la care lucrează peste 100 de profesori de română. Multe dintre instituţiile şcolare, membre ale alianţei,  sunt clasate în top 50 licee româneşti: „Sfântul Sava”; „Mihai Viteazul”; „Gheorghe Lazăr”; „Gheorghe Şincai” din Bucureşti; „Fraţii Buzeşti”; „Carol I” – Craiova; „Mircea cel Bătrân” – Constanţa; C.N. „Iaşi“ sau C.N. „Petru Rareş” – Piatra Neamţ.

Liceele mari  s-au unit pentru că vor să schimbe modul în care se predă în şcolile din România. Profesorii de la aceste licee susţin că există o presiune crescută din partea elevilor şi a părinţilor acestora pentru un învăţământ de calitate. Ei cer mai multă  mobilitate în selecţia profesorilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite