Subiect greşit în teza unică de clasa a VIII-a la limba şi literatura română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de clasa a VIII-a care au susţinut astăzi teza unică la limba şi literatura română au avut un subiect greşit, astfel că în textul din "Triumful talentului", de Ion Luca Caragiale, personajul Ghiţă Niţescu a fost confundat cu Niţă Ghiţescu.

Citiţi şi:

Greva profesorilor a fost suspendată
Băsescu: Un important număr de dascăli nu au ce căuta în învăţământ
Reforma şcolii: gimnaziul - cinci ani şi liceul - trei ani

Elevii care nu au sesizat confuzia între cele două personaje ale lui Caragiale nu vor fi depunctaţi, anunţă Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP). Potrivit oficialilor din educaţie,  tezele care conţin numele lui Ghiţă Niţescu în locul lui Niţă Ghiţescu, personajele confundate de cei care au redactat subiectele tezei unice la limba şi literatura română, nu vor fi anulate.

"Textul, selectat dintr-o ediţie adresată elevilor, a fost folosit cu scopul de a verifica exprimarea unei opinii proprii cu privire la semnificaţiile unui text dat la prima vedere sau la mesajul identificat în acesta.  În baremul de rezolvare şi de notare a subiectului, la acest punct apare precizarea expresă că se punctează exprimarea oricărei opinii motivate, prin raportare la textul dat, aşa cum a fost perceput de fiecare elev în parte", auexplicat reprezentanţii CNCEIP.

Aceştia au adăugat că respectivul text putea fi prelucrat, modificat şi adaptat în funcţie de cerinţele adresate elevului. Prin urmare, nu s-a urmărit evaluarea textului caragialian, în întregul său.

Unul dintre subiectele la teza la română pentru elevii claselor a VIII-a a fost analiza unui text din ''Triumful talentului'' de Ion Luca Caragiale, schiţă bazată pe două personaje cu nume similare Ghiţă Niţescu cu Niţă Ghiţescu. Cei doi sunt confundaţi în urma unui examen la caligrafie, creându-se, în acest fel, o situaţie hilară. Cele două nume au fost confundate, însă, şi de cei care au redactat subiectele, iar pe foaia de teză Ghiţă a apărut, din greşeală, în locul lui Niţă.

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Adriana Doina Pană, a declarat că eroarea nu afectează examenul, întrucât este un text la prima vedere, relatează Agerpres. Totodată, ea a spus că inversarea numelor nu va influenţa nici corectura, baremul fiind astfel conceput încât să nu fie afectată nota finală.

"Greşeala nu este atât de gravă, probabil a fost făcută la publicarea subiectelor. Eu cred că dacă elevii nu s-ar fi cramponat de numele de pe foaia de examen ar fi rezolvat cu uşurinţă subiectele. Subiectul nu a fost corectat, pentru că supraveghetorii erau de la alte materii şi nu şi-a dat nimeni seama", a spus un profesor la şcoala Titu Maioreacu din Capitală, citat de NewsIn.

Reprezentanţii Centrului de Curriculum şi Evaluare, instituţia responsabilă de redactarea subiectelor, vor prezenta o poziţie oficială în cursul acestei zile. 

Elevii claselor a VIII-a au mai avut de caracterizat, la alegere, un personaj dintr-un roman studiat.

La clasa a VII-a nu au fost probleme, subiectele s-au bazat pe analiza gramaticală şi stilistică a unui fragment din "Cişmigiu & comp." de Grigore Băjenaru şi pe caracterizarea unui personaj la alegere dintr-o nuvelă studiată la clasă.

Aproximativ 430.000 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a au susţinut teza de joi. Autorităţile spun nu au fost anunţate incidente sau probleme la teză, inclusiv privind confuzia din subiectul de la clasa a VIII-a.

Notele pe care elevii le vor obţine la tezele cu subiect unic vor conta la admiterea la liceu. În perioada următoare sunt programate încă două examene, pe 13 mai ar trebui să aibă loc teza la matematică, iar pe 21 mai, elevii claselor a VIII-a vor susţine teza la alegere la istorie sau geografie.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite