„Studentul Anului“, premiat cu 2.000 €

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii înscrişi pot câştiga bani şi pot pune în practică ce au studiat la facultate. Înscrierile la competiţia “Studentul Anului” au început la sfârşitul lunii decembrie şi se vor încheia pe 25 ianuarie.

Studenţii din toată ţara care vor să se înscrie la acest concurs trebuie să aibă cel mult 26 de ani, să fie în ani terminali, la zi, sau absolvenţi în 2008. Până acum, au intrat în competiţie cinci studenţi la Medicină, din Capitală.

„Deocamdată, se pot face înscrieri doar la Medicină, Arhitectură şi IT. La Jurnalism şi Economie încă aşteptăm contribuţia sponsorilor”, ne-a declarat Gabriela Anghel, managerul proiectului, membru al organizaţiei ,,Voluntari pentru Idei şi Proiecte”.

Studenţii pot trimite la studentul.anului.domeniu@gmail.com, până pe 25 ianuarie, un eseu pe o temă aleasă de organizatori. În adresa de e-mail, cuvântul “domeniu” va fi înlocuit, după caz, cu “medicină”, “arhitectură” sau “IT”.

Temele eseurilor sunt postate pe site-ul http://studentulanului.ro/. La Arhitectură, spre exemplu, studentul trebuie să scrie o lucrare despre „Cea mai ieftină casă pentru două generaţii“.

Un alt pas este completarea unui formular, care va fi trimis la aceeaşi adresă de e-mail. Foarte importante în selecţie sunt experienţa extracurriculară şi performanţele academice.

Eseurile, susţinute în faţa juriului

„Lucrările studenţilor şi formularele vor fi analizate timp de două săptămâni. Cele mai bune vor fi selectate, iar studenţii vor fi contactaţi ulterior pentru a-şi susţine eseurile într-o sesiune cu juriu.

Premierea câştigătorilor va avea loc pe 26 februarie, în Capitală”, a mai spus Gabriela Anghel. Potrivit acesteia, premiul ,,Studentul Anului”, pentru fiecare secţiune, va fi de 2.000 de euro. Ocupanţii locurilor al doilea şi al treilea vor fi premiaţi cu câte 500 de euro fiecare.

„Eseul este foarte constructiv şi îi determină pe studenţi să pună în practică materia studiată în facultate”, a explicat Mihaela Pişlea, câştigătoarea concursului din 2007 la secţiunea “Medicină”. În acest an, premiile sunt oferite de Fundaţia „Dinu Patriciu” la Arhitectură, şi de firmele Pfizer şi BitDefender la secţiunile „Medicină”, respectiv „IT”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite