Studenţii sunt atraşi de cariera de profesor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sfert dintre absolvenţii Universităţii din Suceava merg la catedră

Potrivit specialiştilor, posibilităţile ca tinerii să se angajeze în alte domenii sunt destul de restrânse.

Majoritatea studenţilor care termină cursurile Universităţii ,,Ştefan cel Mare" devin profesori, arată o statistică realizată de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul instituţiei de învăţământ. Din totalul de aproximativ 2.500 de studenţi care au terminat facultatea între anii 2006 şi 2008, peste 600 sunt cadre didactice.

„Traiectoria profesională a absolvenţilor noştri este foarte previzibilă. Marea majoritate devin profesori pentru că Suceava este un oraş slab dezvoltat din punct de vedere economic şi există puţine oferte de angajare în alte domenii", a explicat Luminiţa Turcu, conferenţiar universitar doctor.

Rată mică a şomajului printre absolvenţi

Aproape 80% dintre studenţii care au absolvit la Suceava în ultimii trei ani sunt în prezent angajaţi cu carte de muncă. Statistica a fost realizată pe baza chestionarelor aplicate de CCOC absolvenţilor care au venit să-şi ridice diplomele de licenţă.

„În aceste chestionare foştii studenţi au răspuns la întrebări legate de statutul lor actual, de gradul de satisfacţie pe care îl oferă locul de muncă sau de măsura în care i-au ajutat sau nu cunoştinţele acumulate în timpul facultăţii", a precizat Liliana Bujor, psiholog în cadrul CCOC.

Din acest an, reprezentanţii centrului de consiliere vor aplica acest gen de chestionare şi angajatorilor. În acest mod consilierii speră să îi ajute pe studenţi cu informaţii privitoare la cerinţele de pe piaţa muncii.

Studenţii, ajutaţi să îşi găsească un job

Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră funcţionează din 2006 şi le oferă studenţilor gratuit evaluare psihologică în vederea orientării profesionale şi sfaturi pentru realizarea unui curriculum vitae. De asemenea, tinerii vor fi sfătuiţi cum să se prezinte la interviurile de angajare. Cei doi psihologi care lucrează în cadrul centrului organizează lunar training-uri pentru persoanele care doresc să-şi găsească un loc de muncă. La aceste cursuri participă în medie câte 15 studenţi.

"Studenţii sunt încă reticenţi. Serviciile de consiliere au apărut recent", a spus Liliana Bujor, psiholog la CCOC

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite