Strămoşul comunist al Vanghelionului de azi

De la Revelionul Tinereţii 1989 la Revelionul Tinerilor 2009, ambele sub cupola Romexpo. 31 decembrie 1988. 5000 de tineri – muncitori şi studenţi – petrec Revelionul în Pavilionul Expoziţional Central din Piaţa Scînteii.

Douăzeci de ani mai târziu, pe 31 decembrie 2008, peste 6000 de tineri bucureşteni chefuiesc în acelaşi loc, în Pavilionul central Romexpo.

Şi într-un caz, şi-n celălalt, petrecerea a început în jurul orei 21.00. Şi într-un caz, şi-n celălalt, biletele au fost repartizate pe bază de liste. Atunci, liste întocmite pe baza înscrierilor făcute la comitetul UTC, acum, liste întocmite de sindicate. Atunci se dansa  pe şlagărele Costineştiului, acum pe melodiile lui Enrique Iglesias.

Dans, modă şi discursul Tovarăşului

„Peste 5000 de tineri bucureşteni au imprimat acestei nopţi de cumpănă între ani nota specifică vârstei lor: optimismul”, nota „Scînteia” pe 3 ianuarie 1989.

„Cu trei ore înainte de miezul nopţii, din difuzoarele sălii, „au început să se audă melodiile cele 2mai îndrăgite ale anului – şlagărele Costineştiului!”, nota reporterul. Nu lipseşte din programul Revelionului parada modei: noua colecţie a întreprinderii „Tînăra gardă”, alcătuită din 130 de „modele inedite”.

Momentul culminant al serii – aşa cum îl evidenţiază „Scînteia” cu litere îngroşate – este mesajul de Anul Nou pe care îl rosteşte, la radio şi la televiziune, „tovarăşul Nicoale Ceauşescu”, mesaj cu „fierbinţi îndemnuri spre noi şi noi succese”.

„Uriaşa cupolă a sălii pare a se destrăma sub impactul uralelor”, scrie reporterul. În realitate, era cel mai plictisitor moment al serii, de care toţi doreau să scape cât mai repede. După ora 1.00, muzica pune din nou stăpânire pe sală.

Ce-şi doreau, „oficial”, românii

Reporterul „Scînteii” inventariază şi dorinţele participanţilor la Revelion. Doru Vasile, rectificator la „Mecanică fină”, zice că el şi soţia îşi doresc o fetiţă. Iar Valentina şi Adrian Prodan, de la „Electrotehnica”, vor cam acelaşi lucru: „Toţi prietenii noştri au copii, doar noi sîntem mai... săraci. De aceea nici nu avem preferinţe. Fetiţă sau băieţel, va fi la fel de bine primit”.

În plin avânt al politicii de creştere a natalităţii ( avorturile, dar şi orice formă de contracepţie erau, oficial, interzise), reporterul „Scînteii” avea obligaţia să scoată în evidenţă „dorinţa” tinerilor de a avea copii.

Abia după decembrie 1989, românii aveau să afle şi faţa cealaltă a politicii oficiale: din cauza deficienţelor din sistemul sanitar, România deţinea recordurile europene la mortalitatea infantilă („record” păstrat şi azi, din păcate), precum şi la numărul de copii bolnavi de SIDA. La începutul anului 1990, 50% dintre copiii bolnavi de SIDA din Europa se aflau în România.

Din „Scînteia“ 5 ianuarie 1989

An greu pentru capitalişti

Prima ediţie a „Scînteii” din anul 1989 apare pe 3 ianuarie. Cele patru pagini format A5 erau dominate de mesajul de Anul Nou al lui Nicolae Ceauşescu. Abia pe ultima pagină titlurile ieşeau din orbita „indicaţiilor preţioase” pentru a pronostica un an dificil pentru ţările capitaliste.

„Ziarul francez «Le Monde» avertizează că situaţia forţei de muncă a Franţei se va agrava”, scrie „Scînteia”, iar în Marea Britanie „numărul şomerilor a ajuns la sfîrşitul anului la 2.066.944 de persoane”, pe când „cetăţenii germani asistă neputincioşi la un nou val de creşteri ale preţurilor”.

Supravieţuitorii Castro şi Mugabe

„Scînteia” din 3 ianuarie 89 vorbeşte despre felicitările şi telegramele adresate lui Fidel Castro la împlinirea a 30 de ani de la revoluţia socialistă din Cuba şi de scrisoarea preşedintelui republicii Zimbabwe, Robert Mugabe, adresată ţărilor nealiniate.

În ciuda contestărilor interne şi internaţionale, Mugabe continuă să deţină şi azi aceeaşi funcţie, spre deosebire de „pretinul” său de la Bucureşti.

Loteriile CEC

Ca de fiecare dată la prima sa ediţie anuală, „Scînteia” publica „lista libretelor de economii cu dobîndă şi cîştiguri ieşite cîştigătoare la tragerea la sorţi” (carnete CEC) pe trimestrul precedent.

Rubrica se bucura de un mare interes printre cititori. Câştigurile erau cuprinse între 500 şi 50.000 de lei. Preţul unei Dacii era de 70.000 de lei, al unui apartament de circa 100.000 de lei, la un salariu mediu de circa 2.000 de lei.

„Harap Alb”, o piesă „subversivă”
(Mariana Bechir)

Programul spectacolelor, publicat în „Scînteia” din 3 ianuarie 1989, anunţa că la Teatrul Naţional se joacă „Harap Alb”. Piesa a rămas în memoria publicului ca una dintre cele mai „subversive” jucate în comunism, datorită glumelor cu subînţeles politic aruncate de actori în timpul jocului.

Actorul Claudiu Bleonţ (foto), care juca pe atunci rolul prinţesei moştenitoare a lui Verde Împărat, nu crede însă că „a existat intenţia de a construi un spectacol subversiv: „Nu am dorit să zguduim comunismul. Subversivitatea a venit din context, din asocierile pe care le făcea inevitabil publicul”, explică actorul.

În fond, la Naţional se jucau piese ce vorbeau mult mai serios despre dictatură şi libertate: „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (după romanul lui Ken Kesey), sau „Caligula” (punerea în scenă a piesei lui Albert Camus, unde subiectul era chiar tirania).

Faptul că în „Harap Alb” exista un Roşu Împărat caricaturizat (când Ceauşescu era perceput ca întemeietor de dinastie) şi un personaj Gerilă (într-o perioadă când locuitorii României îngheţau în case şi Moş Crăciun fusese înlocuit cu Moş Gerilă) a transformat piesa într-un spectacol antidictatură.

Erau trimiteri simple, accesibile oricărui gen de spectator. De exemplu, Eugen Cristea (care a jucat patru roluri în piesă – Flămânzilă, Calul, Cerbul şi Sluga lui Verde Împărat), întreba la un moment: „Aveţi ceva de mâncare?”.

La răspunsul „Nu”, Flămânzilă insista: „Dar altceva nu aveţi de mâncare?”. Sala se zguduia de râs, pentru că toţi se gândeau la magazinele Alimentară pustii.