Stenograme PNL: Capul lui Morar vrem!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Partidului Naţional Liberal de la centru şi din teritoriu s-au întrunit, vineri, 3 august, într-o videoconferinţă pentru a pune ţara la cale în interes de partid.

Ieri, hotnews.ro a publicat stenogramele de şedinţă din care reiese nemulţumirea liberalilor că MAI nu a răspuns comenzilor de partid, de a favoriza validarea referendumului. O altă mare nemulţumire este că şeful DNA, Daniel Morar, nu a fost încă schimbat din funcţie. În timp ce PNL punea ţara la cale, premierul Victor Ponta şi-a luat familia şi a plecat pe litoral, la Neptun, într-o minivacanţă.

„MAI nu a fost alături de liberali"

 Potrivit Hotnews, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, omul de încredere al lui Sorin Frunzăverde,  a cerut retragerea sprijinului politic pentru ministrul Administraţiei, Victor Paul Dobre, deoarece MAI nu s-a subordonat intereselor PNL.

Marcel Vela: „Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a fost alături de noi, alături de români, alături de liberali (...). Ca membru al Biroului Politic Central şi ca membru al Consiliului Naţional Executiv, propun retragerea sprijinului politic pentru ministrul Administraţiei, Victor Paul Dobre. Vă propun aici la toţi colegii din ţară, pentru că eu spun ce gândesc şi şi-mi asum această propunere, pentru că noi acum eram cu referendumul validat cu Băsescu trimis la coşul istoriei şi noi ne vedeam de treabă".

Constanţa: „Sunt total de acord cu remarca lui Marcel Vela vizavi de Ministerul Administraţiei. O situaţie mai mult decât jenantă, alaltăieri am văzut cum un coleg, un ministru, ne-a pus în situaţia în care nu se poate să ne uităm speriaţi de ce urmează să fie a doua zi. Inadmisibil! Fiecare dintre noi sau dintre cei care acceptă şi sunt numiţi miniştri să-şi asume şi bunele, şi relele. Nu e posibil să ajungem într-o asemenea situaţie jenantă".

Vosganian: „Spune-ne de Morar ceva"

Liberalii au arătat o preocupare foarte mare pentru postul de şef al DNA, ocupat acum de Daniel Morar, dorind să ştie când ar putea fi numit un procuror apropiat intereselor PNL.



Varujan Vosganian: „Spune-ne de Daniel Morar ceva... Numai de bine".

Crin Antonescu: „În română sau în engleză? Ca să ştiu să fac şi eu un efort... Da. deci, mandatele lui Daniel Morar se prelungesc în mod legal de către ea atâta vreme cât decizia ministrului Justiţiei de a nu face o altă propunere se produce".
Varujan Vosganian: „Da' stai puţin, el poate fi demis, dacă după aceea lucrurile se normalizează, nu trebuie să mai stăm şapte luni cu el, nu?"
Sorin Roşca Stănescu: "Dar decizia asta nu se poate da de către preşedintele interimar?"
Crin Antonescu: „Nu, nu".
Relu Fenechiu: „Toată lumea trebuie să înţeleagă, nu e vinovată Kovesi (procurorul general al României) aici, aici e vinovat ministrul. Kovesi trebuie să pună un şef la DNA".

Daniel Chiţoiu: „Să facem curăţenie"

Liderii PNL au propus mai multe soluţii pentru „curăţarea" listelor electorale, pentru ca referendumul să poată fi validat. Printre acestea, eliminarea din evidenţe a  persoanelor suferinde de Alzheimer şi sindromul Down.

Daniel Chiţoiu: "Motivaţiile sau cauzele pentru care nu au fost periate aceste liste electorale permanente, mai ales la nivelul localităţilor, comunelor şi oraşelor mici, sunt următoarele - şi trebuie să le ştiţi şi să vedem de ce le-au ascuns primarii, că noi, când le periem acum, să ştim motivaţiile. Deci, în primul rând, se declasifică localitatea şi primarul niciodată nu a avut interesul să-şi perie lista electorală permanentă, pentru că trece de la un număr al populaţiei mai mare la un număr al populaţiei mai mic şi îi scad veniturile alocate de la buget în funcţie de numărul populaţiei.

image

De asemenea, îi scade primarului că are o altă categorie de populaţie, scade numărul de salariaţi la primărie, că are o populaţie mai mică şi scade numărul de consilieri locali. Deci, acestea au fost motivele pentru care primarii nu au actualizat listele electorale permanente. Deci, să nu ne ascundem după degete. Or, noi trebuie acum să facem curăţenie. Aaaaaa, că ulterior o să venim cu acte normative şi să schimbăm criteriile de alocare a banilor de la buget ca să nu reducem nivelul salarizării pentru primarii respectivi chiar dacă se declasifică localităţile, astea sunt măsuri şi acte normative ulterioare pe care le va lua Guvernul (...)".

Varujan Vosganian: „Poate că sunt prea vorbăreţ, dar am două teme aici. Una, care nu ţine de primar. De pildă: persoanele născute cu sindrom Down, care au mai mult de 18 ani, nu au capacitate de exerciţiu, persoanele care sunt cuprinse în programul Alzheimer, de la un stadiu încolo, astea nu sunt chestiuni care să ţină de primar. De aceea, eu cred că trebuie să valorificăm toate suges­tiile şi să centralizam tot. Şi-am dat două exemple, probabil că mai sunt şi altele. Asta cu Alzheimer mi-a fost sesizată de o doamnă care lucrează în programul Alzheimer şi care mi-a spus că majoritatea, de la un anumit stadiu al bolii încolo, nu mai au capacitate de exerciţiu. Ei trebuie scoşi, nu sunt foarte mulţi".

Andrei Marga: „Cine le-o da asta? Adeverinţă medicală?"
Theodora Bertzi: „Juridicul, hotărâre judecătoarească..."
Varujan Vosganian: „Trebuie făcută şi asta. Şi, în al doilea rând, acolo unde sunt primari PDL trebuie să motivăm oamenii noştri din Consiliul Local. Deci, cred că şi consiliile locale au un rol important, nu doar primarul".
(voce din sală): „Important e că morţii nu au fost scoşi de 22 de ani".
Varujan Vosganian: „Cu morţii n-o rezolvi. Numai cu morţii nu o rezolvi".
 (voce din sală): „Varujan, morţii sunt 25%".
 Varujan Vosganian: „Cei care sunt plecaţi sunt problema cea mai mare".
Mircea Diaconu s-a simţit tras pe dreapta
Vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu s-a aratat  revoltat că partidul nu l-a implicat îndeajuns în campania electorală. Acesta acuza faptul că, deşi voia „să lupte" şi „să muncească", nu a avut cu cine.
Mircea Diaconu: „De ce m-ai pus pe mine vice aici?"
Crin Antonescu: „Cum să te pun eu?"
Mircea Diaconu: „Păi tu
m-ai pus. În intervalul ăsta atât de acut şi de nu ştiu ce, dacă nu mă suna dl Chiţoiu de câteva ori... nu ştiu, parcă mă simţeam pe undeva disperat, voiam să lupt, să muncesc, n-aveam cu cine".
Relu Fenechiu: „Dar eu nu te-am sunat de mai multe ori?"
Mircea Diaconu: „Şi tu m-ai sunat..."
Relu Fenechiu: „Păi vezi?... nu te-am pus la treabă?"
Mircea Diaconu: „Prea puţin, prea puţin. Vorbesc foarte serios".
Crin Antonescu: „Chiţoiu, Fenechiu... Puţini oameni sunt sunaţi de ăştia trei: Ruşanu, Chiţoiu, Fenechiu, pe cuvânt. Deci, dacă te-au sunat ăştia trei, eşti tare, crede-mă! Eşti mare".
Mircea Diaconu: „Vorbesc foarte serios, am avut  sentimentul că nu sunt chiar vicepreşedinte din moment ce nu e atât de mare nevoie de
mine..."

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite