Staţia de epurare a apei din Sovata poluează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ani de zile, în Sovata şi în localităţile aflate în aval se petrece un fenomen straniu - staţia de epurare a apei poluează! Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Mureş, Călin Fokt,

De ani de zile, în Sovata şi în localităţile aflate în aval se petrece un fenomen straniu - staţia de epurare a apei poluează! Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Mureş, Călin Fokt, a spus că apa trecută prin staţia de epurare este filtrată mecanic, în rest, cum intră aşa şi iese.
"Filtrarea de particule chimice şi organice a apei este inexistentă, astfel că poluarea se face în mod curent. Mai grav este că situaţia de acum nu este o noutate, ci se repetă de ani de zile. Unul dintre principalii poluatori este o firmă de industrializare a laptelui, care deversează apele uzate în canalizare, după care acestea ajung în staţia de epurare", a precizat Călin Fokt. În această situaţie, primarii din aval de Sovata ar vrea să ştie cine sunt vinovaţii, mai ales că în judeţ se desfăşoară un proiect amplu de investiţii cu bani europeni, pe retehnologizarea staţiilor de filtrare şi epurare. Cu doi ani în urmă, Primăria Sovata a dat staţia de epurare în administrarea unei firme private şi nu a putut intra în programul de retehnologizare. Între timp, Direcţia Apelor dă amenzi, 10.000 RON numai anul trecut către Servicii Tehnice Comunale SA Sovata, amenzi care însă nu îmbunătăţesc calitatea apei. Nu au existat însă mari succese în filtrarea apei pe care o folosesc zeci de mii de oameni de pe cursul superior al Târnavei Mici.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite