Fostul comandant al Garnizoanei Sibiu: „Stănculescu mi-a zis: «Apără-te!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurel Dragomir, fostul comandant al Garnizoanei Sibiu, pune pe seama lui Victor Stănculescu măcelul din 22 decembrie 1989. În 1990, Aurel Dragomir era considerat „eroul Sibiului“, omul care a curăţat oraşul de terorişti. În timp, optica s-a schimbat radical, devenind „călăul Sibiului“.

Aurel Dragomir are 60 de an şi este colonel în rezervă. Ultimii 20 de ani din viaţa lui nu contează. De peste zece ani se apără, şi atât. „Am rămas blocat la 1989", sunt printre primele cuvinte pe care ni le spune. În decembrie 1989 era comandantul garnizoanei Sibiu, a doua garnizoană ca mărime după Bucureşti. Înainte de acest moment, Aurel Dragomir urcase rapid pe scara ierarhiei militare.

Mai citeşte şi:

VIDEO „Teroriştii“, vânaţi de elicopterele Armatei Române

Absolvise două unităţi de învăţământ superior (Academia Militară şi Facultatea de Drept Economic Administrativ), fusese omul de casă al ultimilor doi miniştri ai Apărării din perioada comunistă (Constantin Olteanu şi Vasile Milea) şi lucrase o perioadă la Direcţia a V-a a Securităţii.

În zilele Revoluţiei, el conducea Garnizoana Sibiu şi Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu"din postura de locotenent-colonel, funcţii la care, până atunci, se pretau doar generalii cu două stele. 

Ecouri după 20 de ani

Despre Dragomir s-au spus multe în ultimii ani: că a omorât cu sânge rece, la Revoluţie, miliţieni şi civili deopotrivă, că şi-a bătut joc de peste 500 de persoane reţinute la UM 01512, că şi-a pierdut minţile, că a ajuns să trăiască în mizerie. Puţini sunt cei care s-au aplecat asupra „cazului Dragomir" fără idei dinainte betonate. Dragomir nu a înnebunit, trăieşte decent, conduce o maşină germană. Dar Dragomir nu e scutit de neplăceri în Sibiu. În preziua interviului a avut „un scandal" cu o angajată a Poliţiei Rutiere din Sibiu: „Mă acuza că i-am omorât bărbatul la Revoluţie. Până la urmă ne-am împrietenit".

Dialogul cu Dragomir a debutat greoi. Este ameninţător cu cei care-i tulbură relativa linişte. Relativă pentru că dosarul său este încă pe rol la Secţia Parchetelor Militare. Până în prezent s-a apărat singur, fără avocat, în cei 12 ani de când a fost luat în colimator de procurorii militari pentru evenimentele din 1989.

Abilitatea lui Dragomir în a se apăra, dar şi incompetenţa procurorilor care s-au ocupat de caz stârnesc astăzi mirări de chibiţ în ale Revoluţiei: „Cum de umblă Dragomir în libertate după tot ce a făcut?!". „Stănculescu mi-a zis «Apără-te!»" şi „Niciun militar nu a tras în oameni la ordin" sunt ideile pe care Dragomir pedalează puternic.

Dezinformările, scrisorile, telefoanele

Dragomir spune că a intrat în Armată din sărăcie: „N-avea tata bani să mă ţină la un liceu de civili şi m-a dat la Liceul Militar, la Breaza". A urmat Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" de la Sibiu. După absolvire, în 1970, Dragomir a fost secretarul UTC şi reprezentantul tineretului militar în biroul judeţean al UTC. S-a „înhămat" la două facultăţi: de Drept (la Sibiu) şi de Arme întrunite (la Academia Militară din Bucureşti).

După absolvirea Academiei Militare, a urmat o perioadă boemă în viaţa lui, când, la Făgăraş, a instruit o trupă de africani: „Dacă erau din Congo sau Zimbabwe, nici eu nu mai ştiu. Ăştia se pregăteau la noi pentru a fi comandanţi de miliţie populară în ţara lor". Pe când îi târa pe africani prin noroaiele din România a început ascensiunea lui Dragomir. A fost trimis să lucreze la Ministerul Apărării Naţionale, ca aghiotant al ministrului Constantin Olteanu. Trei ani s-a învârtit pe lângă ministru.

„În 1985 au venit unii de la Direcţia a V-a a Securităţii să mă pună şeful serviciului Gărzi. M-au dat la Operaţii". După ce a citit o bibliotecă întreagă şi nu a înţeles nimic, a fost trimis la un curs de „forme şi metode specifice". „Nu am înţeles mare lucru până nu mi s-a explicat băbeşte că formele astea specifice erau dezinformarea, scrisorile, telefoanele etc. Şi gata, mi s-a luminat şi mi-am dat drumul. Am făcut şi o lucrare cu titlul: «Creativitatea - componentă esenţială a personalităţii ofiţerului de securitate şi gardă»".

Copilul de suflet al lui vasile Milea

Stănculescu, în urmă cu 20 de ani. În prezent, generalul este condamnat pentru represiunea Revoluţiei de la Timişoara

image

Aurel Dragomir spune că nu se simţea în apele lui la Direcţia a V-a. Mai stătea pe lângă „ţaţa Leana", pe la Olăneşti, mai îi pregătea terenul lui „Ceaşcă", la Predeal. Dar, în general, i se rupea inima când vedea că-i mănâncă moliile haina de militar.

În ianuarie 1986 s-a întâlnit cu Vasile Milea, ministrul Apărării. „M-a chemat să bem un pahar la Sinaia. Milea avea un stil nenorocit: lucra până noaptea târziu şi uita de ăia care aşteptau la uşă, ca să intre la el. Mie îmi intrase centura în burtă de emoţie. Milea: «Ce faci, băi, Dragomire? Vii înapoi?». Dacă răspundeam afirmativ, ar fi însemnat că-i înjur pe ăia de la Securitate. Zice: «Mergi comandantul Şcolii de la Sibiu!». Când am auzit de prima dragoste, Sibiul, am sărit în picioare: «Dacă vin la Armată, eu vin şi comandant de pluton. Nu-i de mine aici, tovarăşe ministru». Milea: «Dar cum să te iau, că eşti numai maior? Dar lasă că o să te iau!». Parcă eram eu vinovat că eram maior!".

Aurel Dragomir era din acelaşi judeţ cu Vasile Milea - Argeş, lucru care, pe atunci, conta. „N-am fost pila lui Milea, am fost copilul lui de suflet. Mă trecea de la «Ce faci, măi, Aurică, ce-ţi face familia?», la «Dragomire, 'tu-ţi Dumnezeii mă-tii, te iau de turu' pantalonilor şi dau cu tine pe pereţi»".

„Când am ieşit de la ministru - băusem ceva împreună -, m-am întâlnit cu nevastă-mea. Şi mă întreabă: «Ce e mă cu tine?». Fericit, i-am răspuns: «Mândruliţo, trecem Carpaţii!». La care ea: «Da, ştiu, mergi comandant la Sibiu». Ca să aflu apoi că Milea o chemase pe ea înainte şi i-a pus problema mutării la Sibiu. Şi acum, dacă-i spui neveste-mii că Milea s-a sinucis, îţi dă în cap cu tigaia". Dragomir adaugă şoptit, chiar dacă nevasta nu e prin preajmă: „Da' eu zic că s-a sinucis!".

 Ajunşi la momentul morţii lui Vasile Milea, atingem un punct de cumpănă în viaţa lui Dragomir: cel în care a scăpat Revoluţia de sub control. A urmat măcelul din după-amiaza de 22 decembrie, psihoza teroriştilor, înarmarea civililor. Peste 90 de oameni au murit la Sibiu după fuga lui Nicolae Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR.

"Ştiţi pentru ce poate fi condamnat un ofiţer în alarmă de luptă? Numai pentru trecerea la pizmaş şi pentru trădare."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

Revoluţia fratricidă

La Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" din Sibiu erau pregătiţi şi elevi a căror destinaţie viitoare era detaşamentul de Securitate. Dragomir vorbeşte despre tensiunea din cazarma sa în decembrie 1989:

„Gândiţi-vă cum m-am simţit eu când m-a întrebat un elev: «Tovarăşe Dragomir, care este situaţia noastră, a celor pentru detaşamentul de Securitate?». Răspunde-i! Vă daţi seama că ăştia se puteau omorî între ei? 80% din elevii care erau pentru Miliţie şi Securitate erau fii de cadre de Securitate. Am avut în şcoală un elev care a tras înspre Miliţie şi Securitate şi îl avea pe frate-său dincolo. Şi a tras, ce să facă?".

Aurel Dragomir, carte de vizită

Data şi locul naşterii 9 iulie 1949, Popeşti (judeţul Argeş).

Pregătire:

1963-1967: Liceul militar. „Dimitrie Cantemir" - Breaza. 
1967-1970: Şcoala militară superioară de ofiţeri „Nicolae Bălcescu" - Sibiu. 
1975-1980: Facultatea de Drept Economic Administrativ - Sibiu.
1979-1981: Academia Militară - Facultatea de arme întrunite - Bucureşti.

Carieră:

1970-1975: Comandant de subunitate la Şcoala militară superioară de ofiţeri „Nicolae Bălcescu" şi secretar al comitetului Uniunii Tineretului Comunist.

1975-1982: Comandant al Infanteriei de Tancuri la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu".
1982: Comandant la Centrul de instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor  - Făgăraş.
1982-1985: Adjutant al lui Constantin Olteanu, ministrul Apărării Naţionale.
1985-1987: Şeful Direcţiei de Securitate şi Gardă, Serviciul III - Operaţii, din cadrul Departamentului Securităţii Statului.
1987-1990: Comandantul Şcolii de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu" (Sibiu).
1990 - 1991: A activat la Centrul Militar Suceava.
1991 - 1998: Cadru în Armata I.
1998: Se pune la dispoziţia procurorilor militari. Este anchetat în cazul Revoluţiei din Sibiu.

Evoluţie:

1977 - căpitan
1982 - maior
1987 - locotenent-colonel
1990 (ianuarie) - colonel
1990 (februarie) - degradat din nou la gradul de locotenent-colonel
1995 - colonel
2004 - colonel în rezervă
Stare civilă: căsătorit, două fete

„N-am crezut niciodată că miliţienii vor să ne atace"

Aurel Dragomir era, în decembrie 1989, locotenent-colonel

image

„Adevărul": Domnule Dragomir, care era, înainte de Revoluţie, relaţia dumneavoastră cu oamenii de la Securitate şi de la Miliţia din Sibiu?

Aurel Dragomir: Eram peste drum de ei, dar cred că am fost o singură dată înăuntru, să pun o pilă pentru cineva, cu nişte numere de maşină. Şi am mai fost o dată la şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, de ziua mea sau de ziua lui, când mi-a dat o sticlă de whisky. Ne înţelegeam bine. Că eu nu puteam să le iau locul şi nici ei nu puteau ­să-mi ia mie locul.

Şi, cu toate acestea, le-aţi distrus sediile la Revoluţie...

Eee, nu numai pe alea, mă. Alea erau un obiectiv micuţ pentru mine, că se trăgea din încă 100 de puncte.

De ce nu aţi ordonat încetarea focului, în după-amiaza de 22 decembrie, când au murit 43 de oameni?

S-a tras în prostie. Eu am fost primul care a recunoscut că de la Miliţie trebuia să se tragă. Trebuia să se tragă pentru că s-au dus civilii cu topoarele peste ei. Apoi, militarii au tras pentru a riposta. De ce ­n-am oprit focul? Cazarma are 30 de hectare, mă. Cum era să transmit? Să mă dau cu curu' de pământ?

N-aveaţi staţii de transmisie?

Ce staţii? Nicio staţie!

Înseamnă că stăteaţi degeaba în biroul ăla, că nu conduceaţi nimic...

Păi, conduceai atât cât puteai să conduci.

Teoretic ar fi trebuit să ştiţi tot ce mişcă acolo.

Asta e gândire totalitară.

Nu, e gândire militară.

Nu, nu, nu. Vezi pe eşaloane, că fiecare răspunde pentru ce ordine a primit şi pentru ce ordine a dat. De la mine la soldat erau 10-15 comandanţi. Responsabilitatea e una, răspunderea e alta. I-am zis eu procurorului Dan Voinea: „Vezi că te pun cu mareşalul  Alexandru Averescu în faţă, care zicea: «Cine face treburile altora, pe ale lui nu le face»".

Aţi avut un soldat mort în 22 decembrie la prânz? Mulţi martori spun că a fost împuşcat dinspre Miliţie...

Aha, de acolo, da...

Dar aţi pus mâna pe ăia care au tras?

Noi - nu. Dar dumneavoastră puteaţi, în acele zile, să descoperiţi cine a tras dacă înconjuraţi clădirile Ministerului de Interne. Când, mă? În nebunia aia? Pe o furtună mare n-ai ce să faci. Trebuie să aştepţi să vină liniştea.

De ce aţi părăsit unitatea când a început să se tragă de la UM 01512 înspre Miliţie şi Securitate?

Am fost la spital cu Miţiţi Dan, elevul împuşcat. Sigur, pare o prostie acum. Dar trebuia să raportez la Bucureşti dacă băiatul e mort sau rănit. Focul încetase. Abia la 15 minute de la împuşcarea lui Miţiţi a început focul puternic spre Miliţie şi Securitate. A început să se tragă când eu nu eram acolo. Da, nu era treaba mea să merg cu răniţii la spital. Dar atunci, sub gloanţe, judecăţile erau mai rapide. Dacă nu raportam, aveam alte probleme: neraportare de eveniment. Trebuia raportat în câteva minute. Şi cum raportai? Că e rănit sau că e mort?

Cât aţi lipsit?

Cam o jumătate de oră.

Ce a urmat?

După ce a fugit „nea Nicu" cu elicopterul, am vorbit cu Ilie Ceauşescu, cu Corneliu Pârcălăbescu, cu Victor Atanasie Stănculescu, cu Dan Voinea. Nu reţin ordinea. Pârcălăbescu mi-a zis: „Bă, Dragomire, bagă elevii la studii. O să primeşti ordine". Dan Voinea m-a ameninţat cu plutonul de execuţie.

De ce?

Fiindcă se trăgea la Sibiu. Şi i-am zis cam aşa: „Bine, mâine, că astăzi avem treabă". Ilie Ceauşescu mi-a zis: „Ce faci, nu ştii ce s-a întâmplat? Opreşte focul, te retragi, chiar te predai!" Şi după aia am vorbit cu Stănculescu: „Bă, Dragomire, ce e mă acolo?". "Ce să fie, se trage de jur împrejurul cazărmii. Ce să fac?". „Apără-te!". „Păi cum să mă apăr, când unul îmi spune că mă trimite în faţa plutonului de execuţie, iar altul îmi spune să mă predau?". „Apără-te pe răspunderea mea". Prin ziare a apărut altă variantă a discuţiei dintre mine şi Stănculescu: „Băi, Dragomire, câţi morţi ai la Sibiu?". „Păi, 10-15". „Dă-i înainte, că ne mai trebuie cam un autobuz". Tâmpenii!

Deci aţi luat de bun ordinul lui Stănculescu, ministrul Apărării...

Păi, mi-am revenit puţin, că unul spunea una, altul - alta.

Ce aţi înţeles prin acest „Apără-te!"? Împotriva cui?

Cum? Păi dacă se trăgea împotriva noastră? Era atacată unitatea.

Până la urmă cât de atacată era unitatea? Murise un singur om...

Păi, bă, atunci şi dacă se aprindea o brichetă, trăgeai până tăcea ăla. Ce uşor vorbiţi acum!

Vă uitaţi la televizor atunci, la 22 decembrie?

Am prins crâmpeie, dar n-am stat să mă uit la televizor.

Aţi simţit că e vorba de o manipulare?

(tace) Să vă spun ceva: eu ­n-am crezut atunci că miliţienii care au fost împuşcaţi au sărit gardul Unităţii Militare ca s-o atace. N-am crezut şi nu cred nici acum. Că l-am văzut pe unul pe care-l cunoşteam...

Cine e de vină pentru morţii ăştia de la Revoluţie?


Cine e de vină pentru mortul meu de la unitate, Miţiţi Dan? Uite care e treaba: militarii au tras în oameni, măi. Sunt declaraţiile militarilor: „M-am dus în locul cutare şi am deschis focul asupra... etc".

Sunt de vină militarii care au apăsat pe trăgaci?

Niciun militar n-a tras din ordin. A tras pentru că asupra lui s-a tras, a avut impresia, s-a speriat. Pentru că eu nu puteam să-i dau un ordin strâmb. Eu aveam pistol, el avea mitralieră. Şi dacă îi dădeam un ordin strâmb, mă împuşca el pe mine. Cine e de vină ? Cine a fost de vină că americanii au tras în Iugoslavia peste Ambasada Chinei? Aşa se întâmplă! A, vrei să condamni pe cineva? Condamnă-l!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite