Cazurile Chiţac şi Stănculescu, decise la Curtea Militară de Apel
0
Curtea Militară de Apel urmează să se pronunţe vineri în cazurile foştilor generali Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu, condamnaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989.
Judecătorii Curţii Militare de Apel au rămas în pronunţare în legătură cu recursul declarat de procurorii militari împotriva eliberării din penitenciar, pentru un an, a fostului general Victor Atanasie Stănculescu, din motive medicale.
În cadrul procesului, procurorul militar a cerut rejudecarea cererii de eliberare înaintată de Stănculescu. De cealaltă parte, avocata lui Stănculescu, Alice Drăghici, a susţinut că fostul general este grav bolnav şi de aceea trebuie să rămână în libertate.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, la începutul lunii mai, întreruperea executării pedepsei pentru fostul general Victor Atanasie Stănculescu, pe o perioadă de un an.
Instanţa a admis cererea lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale şi a dispus ca acesta să fie eliberat de îndată de la Penitenciarul Jilava, pe perioada 12 mai 2009 - 12 mai 2010.
În acest interval, Stănculescu trebuie să nu părăsească Bucureştiul şi judeţul Ilfov fără acordul instanţei, să se prezinte la Poliţia sectorului 1 atunci când va fi solicitat, să nu-şi schimbe domiciliul fără a anunţa autorităţile, să nu poarte niciun fel de armă.
Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat, împreună cu fostul general Mihai Chiţac, la 15 ani de închisoare pentru reprimarea Revoluţiei de la Timişoara, din decembrie 1989.
Potrivit unui raport al INML finalizat în decembrie 2008, Victor Atanasie Stănculescu are mai multe afecţiuni, asociate şi cu vârsta înaintată, care generează un risc permanent de decompensare a echilibrului biologic. De aceea, trebuie să urmeze tratamentul medicamentos şi se impune o monitorizare medicală permanentă şi asigurarea unui regim igieno-dietetic.
Completul de nouă judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, la 15 octombrie 2008, condamnarea la 15 ani de închisoare a generalilor în rezervă Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, pentru omor deosebit de grav, precum şi degradare militară.
În cadrul procesului lui Mihai Chiţac, avocata acestuia, Alice Drăghici, a declarat că fostul general trebuie eliberat din penitenciar pe o perioadă de trei luni, în vederea extirpării parţiale a splinei şi o intervenţie pe cord.
Alice Drăghici a susţinut că Mihai Chiţac suferă de o afecţiune a sângelui, el fiind iradiat când a fost la Cernobâl.
Pe 17 iunie, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a eliberat pentru o lună din închisoare pe fostul general, pentru a face o operaţie de extirpare a splinei.
El a fost reîncarcerat pe 22 iulie, însă nu a reuşit să-şi rezolve problemele medicale.
Mihai Chiţac a mai beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei, în perioada 29 decembrie 2008 - 29 martie 2009, pentru a se opera la inimă, dar intervenţia nu s-a efectuat, din cauza unor complicaţii medicale.
Potrivit raportului INML, Mihai Chiţac ar trebui operat, el suferind de diverse boli: cardiopatie ischemică cronică, angor de efort şi de repaus, leziuni coronariene şi altele, indicaţia fiind de intervenţie chirurgicală de revascularizare miocardică. El mai suferă de hipertensiune arterială esenţială severă, stenoză aortică, aritmie, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat, dislipidemie, trombocitopenie, adenom prostată. Potrivit raportului, patologia cardio-vasculară pe care o prezintă Mihai Chiţac este severă, cu evoluţie imprevizibilă, susceptibilă de complicaţii redutabile, posibil mortale, ce pot apărea indiferent dacă acesta se află sau nu în detenţie, dar în mod sigur în lipsa unei asistenţe medicale de specialitate.