Stadion la standarde FIFA pentru Universitatea Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un investitor american doreşte să refacă arena "Ion Moina" în schimbul unui teren pe Valea Gârbăului

Clujului, iar pentru terenul atribuit gratuit ar reconstrui, în compensaţie, Stadionul Municipal "Ion Moina". După cum ne-a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, este vorba de un grup financiar american, care administrează un important fond de investiţii. Reprezentantul americanilor va veni săptămâna viitoare la Cluj, pentru a studia la faţa locului locaţiile. În esenţă, este vorba de construcţia unui stadion la standarde FIFA şi UEFA, cu toate dotările pe care acestea le implică, inclusiv nocturna şi parcarea autovehiculelor. Valoarea investiţiei în arena sportivă s-ar ridica, potrivit informaţiilor furnizate de Nicoară, la circa 50-60 milioane euro. Americanii se obligă să dărâme stadionul "Ion Moina", să construiască unul nou, în cel mult un an şi jumătate, dar cer în schimb terenul de peste 20 de hectare de pe Valea Gârbăului, unde vor să ridice un ansamblu de construcţii de locuinţe şi birouri.

Varianta scoaterii din oraş a picat
Discuţia despre stadionul clujean nu este nouă. Imediat după instalare, în 2004, Nicoară a propus dărâmarea bătrânei arene sportive, aflată în stare avansată de degradare şi neomologată pentru competiţii de prima divizie. S-a propus construirea stadionului în afara Clujului, spre vest, lângă zona de agrement Făget, pe un poligon de tragere al armatei, pe care Nicoară spera să-l obţină de la Ministerul Apărării. Propunerea a fost virulent atacată de către fanii echipei Universitatea, care nu vor să părăsească locaţia actuală, iar Nicoară a făcut pasul înapoi. Nicoară ne-a confirmat că, pe stadionul nou, vor putea juca toate echipele din judeţ. Finanţatorul principal al echipei rivale, CFR, Arpad Paskany, ne-a declarat că priveşte cu interes o asemenea investiţie. Nici arena sportivă din cartierul Gruia nu este la standarde internaţionale, iar până la schimbarea gazonului, ceferiştii joacă ultimele etape de campionat la Dej.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite