VIDEO Misterele Revoluţiei: Spovedania colonelului Aurel Dragomir

Cel supranumit „călăul Sibiului“ povesteşte că, pentru o vreme, l-a avut model în viaţă pe Nicolae Militaru. De peste zece ani, Aurel Dragomir nu luptă pentru a-şi demonstra nevinovăţia, ci pentru a dovedi că acuzaţiile care i s-au adus până acum au fost nefondate.

Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu în decembrie 1989, este omul instinctelor. Plânge când este dărâmat, ţipă când se enervează. E lipsit de diplomaţie. Înainte de Revoluţie avea o notă în dosar în care se specifica faptul că are ieşiri destul de „naşparlii".

„În tinereţe ­l-am băgat pe unu' în p.... mă-sii fiindcă se trecuse pe un tabel deasupra mea, deşi, după grade, eu eram mai mare", ni se confesează colonelul în rezervă. În instanţele militare (Dragomir e anchetat în „Dosarul Revoluţiei de la Sibiu") nu i-a scos pe procurori şi pe judecători din „proşti" şi din „analfabeţi".

Recunoaşte că e „un pic deficitar la temperament". Mai recunoaşte că e cam depăşit de evoluţia vieţii pentru că după decembrie 1989 nu l-a mai interesat nimic. Un exemplu: citeşte revista presei, dimineaţa, pe teletextul televizorului.

Lasă impresia unui om încercat de remuşcări. Are 60 de ani şi cel mai mult timp şi-l petrece cu nepotul său de 3 ani. „Ăsta mă comandă pe mine acum!", glumeşte Dragomir. Colonelul în rezervă se plimbă cu puştiul prin parcurile din Sibiu, îl pune să dea flori fetelor, să le mângâie: „Aşa Ştefane, tată, poartă-te frumos, că tot sub papucul lor ajungi!".

„Eu nu mi-am susţinut nevinovăţia"

Dragomir n-a vrut în ruptul capului să se lase fotografiat, n-a vrut nici măcar să-şi motiveze această împotrivire. Un singur cuvânt, apăsat, milităreşte: „Fără!". A trebuit să facem paparazzii cu el.

Poartă într-o pungă „de un leu" documentele cu care se apără de peste 10 ani. Le răsfoieşte cu băgare de seamă, nu lasă pe nimeni să le atingă. Printre hârtii e şi o carte: „Oglinzi paralele", scrisă chiar de Aurel Dragomir, tipărită într-un singur exemplar: „Nu şi-a asumat nimeni curajul să mi-o publice. Este cartea în care explic evenimentele din decembrie 1989".

De peste un deceniu trăieşte cu teama că şi-ar putea petrece bătrâneţea într-o celulă, alături de Chiţac şi de Stănculescu. Are momente de deznădejde, motiv pentru care limbajul lui devine bolovănos. De la sudalme, schimbă brusc registrul: „Bă, eu acum mă spovedesc!". Evită verdictele vinovat/nevinovat. „Nu mi-am susţinut nevinovăţia, că asta e o prostie. Eu am demonstrat stupizenia acuzaţiilor care mi s-au adus şi netemeinicia probelor". Dragomir a fost cercetat, printre altele, pentru instigare la omor deosebit de grav, omor şi tratamente neomenoase.

Eschivele lui Dragomir

În episodul publicat de „Adevărul" ieri, Dragomir a explicat în baza cărui ordin a executat măcelul din după-amiaza de 22 decembrie 1989, când sediile Miliţiei şi Securităţii din Sibiu au fost distruse de militarii de la UM 01512. „Stănculescu mi-a zis: «Apără-te pe răspunderea mea!»". Dinspre clădirile Miliţiei şi Securităţii din Sibiu s-au tras câteva gloanţe imediat după fuga lui Nicolae Ceauşescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR. Un elev de la Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu" a fost ucis atunci. Dragomir a văzut în această crimă un atac al Ministerului de Interne asupra Armatei.

Militarii din subordinea sa au răspuns cu foc susţinut, transformând cele două sedii în nişte ruine. Aurel Dragomir susţine că niciun militar nu a tras în oameni la ordinul vreunui comandant. „Au tras pentru că au fost atacaţi, pentru că s-au speriat". 99 de persoane au murit, la Sibiu, în zilele Revoluţiei. Dragomir pune întotdeauna accentul pe rapiditatea şi dramatismul evenimentelor din decembrie 1989. „Ce uşor e să judeci acum!", a adăugat cam la fiecare întrebare pe care ­i-am adresat-o.

Dragomir spune că a cerut ridicarea elicopterelor militare deasupra Sibiului pentru cercetarea spaţiului aerian şi că a ţinut peste 500 de oameni în bazinul de înot al UM 01512 pentru că aşa a primit indicaţii de la Bucureşti. După Revoluţie,  Nicolae Militaru, generalul adus de Ion Iliescu în fruntea Ministerului Apărării Naţionale, l-a felicitat pe Dragomir: „Totul a fost perfect!". Fostul agent KGB/GRU avea să se înşele. Nu chiar totul a fost perfect.

"Milităria se face pentru afirmare, nu ca să câştigi o pâine. Trebuie să vrei să fii primul, nu doar să fii şi tu acolo."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

"Nicolae Militaru a fost un model pentru mine. A fost un bărbat foarte bine, cândva. Defila bine. Şi eu defilam bine..."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă

Cafea cu aromă de cancer

În cercurile militarilor în rezervă şi ale foştilor securişti cu grade înalte, cafeaua e licoarea diavolului. Dragomir povesteşte că a băut prin 1991 o cafea în Sibiu şi s-a prăbuşit la pământ. „Mi-am pierdut cunoştinţa. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată până atunci aşa ceva. La fel, Ştefan Guşă a băut o cafea în Comitetul Central, la 22 decembrie 1989. Mi-a povestit că i s-a făcut rău şi s-a dus să bage capul sub robinetul cu apă rece. Guşă s-a întrebat mereu dacă de la cafeaua aia i s-a tras cancerul galopant care i-a adus sfârşitul în 1994". Marin Lucian, fost cadru al Securităţii din Sibiu, se teme şi acum să vorbească despre evenimentele din decembrie 1989. Misterios, acesta ne-a replicat: „Voi nu aveţi maşini? Voi nu beţi cafea?"

„Militaru mi-a zis: «A fost perfect!»"

Nicolae Militaru, un general răzbunător  Foto: Agerpres

„Adevărul": Aţi cerut ridicarea elicopterelor în zilele de 23 şi 24 decembrie 1989?

Aurel Dragomir: Elicopterele s-au ridicat la ordinul comandantului Aviaţiei Militare, Iosif Rus. Dacă eu, ca infanterist, dau ordine unui aviator, mă scuipă în faţă.

Dar aţi solicitat elicoptere?

Da, am solicitat cercetarea spaţiului aerian, nu le-am spus să tragă în oameni. Şi dacă eu cer acum intervenţia în Honolulu, se execută? Da, am cerut ridicarea elicopterelor, dar nu s-au ridicat la ordinul meu. Îţi trebuie aprobări, culoar de zbor etc.

Aţi aflat probabil că din elicoptere s-a tras în civili...

Elicoptere s-au ridicat în toată ţara, bă! Le-am zis eu să tragă în oameni? Vin şi eu şi întreb: pe ăla care a tras, l-a luat cineva la întrebări? 

Nicolae Dochinoiu, comandantul unităţii de elicoptere din Sibiu, ţinea legătura de la sol cu piloţii şi dădea ordine. Aţi vorbit cu el?

Păi da, că veneau veşti că sunt terorişti pe clădirea cutare. Revoluţionarii, frontul ăla judeţean l-a presat pe Dochinoiu să ridice elicopterele. La el a ajuns în zilele alea un bilet: „Dacă nu scoţi elicopterele, îţi fac şi îţi dreg".

Şi un comandant de unitate de elicoptere ascultă de bileţele trimise de civili?

Ce uşor e acum să gândeşti aşa!

Ce ştiţi de avionul ROMBAC, cel care a venit de la Bucureşti la Sibiu la 20 decembrie?

În decembrie '89, în România au intervenit trupe de peste tot. Şi o să le căutăm mult şi bine. În ROMBAC au fost 81 de persoane, 44 identificaţi ca fiind din Sibiu şi judeţele limitrofe. 37 - neidentificaţi, adică aveau nume, prenume, dar când te duceai la adresa din buletin găseai o fabrică. Erau acoperiţi.

Un pasager dintre cei identificaţi susţine că cei 37 de bărbaţi atletici au fost preluaţi de la aeroport de un camion militar. Eraţi comandantul garnizoanei, aveţi cunoştinţă de acest camion?

Nu, nu ştiu nimic despre un camion trimis să preia pe cineva de la aeroport la 20 decembrie. Dar să vă spun ceva. Dacă acel camion avea număr de Armată, sigur nu era de la Armată. Era diversiune.

Mulţi martori ai evenimentelor petrecute în Piaţa Mare, la 21 decembrie 1989, au văzut lucruri ciudate. Oameni prin podurile caselor, un grup de bărbaţi la 40-50 de ani, îmbrăcaţi în haine de militari în termen...

Mi-au zis şi mie elevii mei care au fost acolo că atunci s-a tras şi din alte locuri. S-a tras la panică.

Cine a dirijat diversiunea, dacă a fost o diversiune?

Dracu' a dirijat-o, măi. A fost un plan secret de acţiune împotriva Unităţilor Militare, asta a fost.

Iubire ca la 17 ani

Când l-aţi văzut pe Nicolae Militaru la televizor, la 22 decembrie, ce v-aţi zis?

„Bine", am zis. Că eu am defilat cu el când eram elev în Şcoala Militară şi mă uitam cu admiraţie la el. Ştii cum e, când ai iubit o fată la 17 ani şi după aia n-ai mai văzut-o niciodată, o iubeşti toată viaţa. Nicolae Militaru a fost un militar foarte bun şi un bărbat bine cândva. Eram tânăr şi când îl vedeam p'ăsta, îmi doream să ajung şi eu impunător. Şi eu defilam bine... În fine, în '90 i-am cerut lui Militaru: „Hai domnule să reconstituim ce a fost la Revoluţie, să vedem unde a stat fiecare. Cu procurori, cu tot ce trebuie". Militaru mi-a zis: „Nu domnule, totul a fost perfect!".

Credeţi că Militaru a avut un rol important la Revoluţie?

Fugi, mă, dracu' de aici. Să dea Dumnezeu să fi avut! La câtă ură am eu pe Militaru, că mi-a luat gradele, dar nu cred...

De ce v-a luat gradele?

Răzbunare. La începutul anului 1990, m-a chemat Militaru la Ministerul Apărării. Mi-a zis că mă face general, dar să nu mai spun la nimeni. Ideea era să afle el în ce relaţii eram cu Constantin Olteanu, fostul ministru al Apărării şi cu Nicu Ceauşescu. Eu - tâmpit - i-am spus: „Păi nu ştiţi că aţi venit aici când eram eu căţelul dulăului?" (n.r. - Aurel Dragomir a fost aghiotantul lui Constantin Olteanu pe vremea când acesta era ministrul Apărării). Când era trecut în civil, în economia naţională, Militaru a tot cerut audienţe la Olteanu. Voia să vină din nou la Armată. A venit personal la minister. A început să-mi dea cu bidineaua: „Ooo, ce plăcere îmi face să văd cel mai bun ofiţer...". Ei bine, în 1990, Militaru era un bătrân scofâlcit şi plin de răzbunare. M-a făcut colonel, apoi, câteva zile mai târziu, m-a degradat la locotenent-colonel şi m-a trimis la Centrul Militar Suceava. Militaru a crezut că-i ştiu dosarul de spion. Sunt convins de asta.

Tot a fost bine. Colonelul Gheorghe Trosca a păţit mult mai rău. L-au căsăpit în faţa ministerului!

Mă, la Trosca n-are nicio vină Militaru. Asta cu uciderea lui Trosca e o legendă. Păi avea acces colonelul Trosca la un asemenea dosar? Eu nu spun că Militaru a fost un sfânt, dar să nu i se pună în cârcă nişte treburi pe care nu le-a făcut.

Ce alte discuţii aţi avut cu Militaru?

Când eram cu ăia la bazin, i-am spus să trimită o comisie de la Bucureşti că nu ştiu ce să fac cu ei.

Fobia lui Dragomir: toxiinfecţia alimentară

Cum a fost cu bazinul?

Pe oamenii ţinuţi la bazin îi aducea lumea, măi. Bătuţi, scuipaţi. Îi arunca peste gard, era prăpăd. Erau securişti, miliţieni sau civili bănuiţi că sunt terorişti. I-am şi întrebat pe cei reţinuţi atunci: „Ce facem cu voi?". Ni s-a răspuns: "Ne ţineţi aici, că ne omoară lumea". Fostul şef al Miliţiei din Sibiu a venit singur la bazin şi mi-a zis: "Eu nu plec de aici!". Şi au fost mulţi care mi-au cerut să-i ţin acolo. La 24 decembrie, dimineaţa, a venit un procuror militar de la Braşov. După aia, au venit 42 de procurori din ţară. Să mă lase dracului în pace cu acuzaţiile astea de tratamente neomenoase! Păi n-a dat ordin Iulian Vlad, şeful Securităţii, să stea ăia la bazin? Că e trecut şi în registru. Apoi, când a venit Comisia de Anchetă mi s-a spus: „Tu ieşi din calcul. Cercetează Procuratura". Nu mă întrebaţi ce a fost acolo, că n-am fost niciodată. S-a vorbit că aş fi fost peste procurori şi le-aş fi spus: "Împuşcaţi-i!". Sunt acuzat că nu i-am hrănit pe cei de la bazin. Întreb şi eu: de unde mâncare? Elevii noştri se pregăteau de permisie. Cămările erau goale.De unde să le dau dacă n-aveam?

Aveaţi autoritatea să eliberaţi o parte dintre oamenii ţinuţi în bazin?

Nicio putere. Iulian Vlad a zis „ţine-i", şeful Inspectoratului General al Poliţiei - „ţine-i", procurorul general, procurorul-şef al judeţului, şeful direcţiei procuraturii militare - „ţine-i". Păi eu îi eliberam? Şi staţi, bă, puţin. Păi, de ce au mai rămas oameni în bazin după ce am plecat eu de la UM 01512?  De la 15 ianuarie nu am mai avut drept de comandă. La 2 februarie am plecat efectiv. Vreţi să vă spun ceva? Nu ăia de la bazin erau grija mea atunci. Ştiţi de ce ­mi-era mie frică? Am avut toxiinfecţie alimentară în şcoală. Îmi tremurau pantalonii de frică. Au fost nişte marmite mai ruginite în care s-a pregătit mâncarea pentru elevi şi s-a produs „spântecăraia". Şi a ieşit lucru' dracului, ce să mai!

Şi de asta vă era frică?

Păi cum să nu? De asta, mai frică decât de orice îmi era. Voi nu vă daţi seama, dar astea sunt groaznice.

Aţi avut vreo remuşcare pentru oamenii nevinovaţi care au fost la bazin?

Am avut, dar eu nu am nimic să îmi reproşez prin prisma cronologiei evenimentelor.

Repetent în familie

Cum vă privesc oamenii din Sibiu acum?

N-am treabă cu ei. Nu ştiu câţi mă cunosc. Mai mult îl cunosc pe ăsta mic, pe nepotul Ştefan, că îl învăţ toate prostiile. Caut şi eu să mă revanşez: să fac pentru el ce ­n-am făcut pentru copiii mei. Am fost repetent la crescut copii. Vă spun sincer că am avut şi momente când am plâns întruna. Am vorbit cu Ştefan Guşă, când era pe patul de moarte, şi mi-am dat seama că plâng şi alţii mai mari decât mine. Am avut probleme cu fetele, la şcoală: trase de păr, bătute. Şi asta din cauza mea. Mi-e şi ruşine să vă spun. Fiica cea mică avea 13 ani la Revoluţie, iar cea mare - 17. Asta a fost nenorocirea. Familia... Mi-am distrus familia. Nu ştiu cum au rezistat ai mei.

V-au reproşat vreodată?

Îmi reproşez eu.

"Iulian Vlad, şeful Securităţii, mi-a spus să ţin oamenii la bazin până când Justiţia îşi va spune cuvântul."
Aurel Dragomir
colonel în rezervă