Sporturi extreme la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sporturi  extreme la Sibiu
Sporturi extreme la Sibiu

De mâine, în Parcul de Sub Arini şi în Pădurea Dumbrava, se desfăşoară etapa a doua a competiţiei X Cup. Zeci de tineri sunt aşteptaţi astăzi să se înscrie la concursul extrem de demonstraţii pe biciclete şi skateboard organizat de Clubul Sportiv BMX.

La concurs se pot înscrie toţi amatorii sporturilor extreme pe două sau mai multe roţi, de la BMX, Mountain Bike şi până la skateboarding.

Concursul începe mâine, la ora 14.00, în parcul Sub Arini, în dreptul scărilor de la Cupola. Pentru categoria BMX şi MTB este obligatoriu ca doritorii să poarte cască, restul echipamentului de protecţie fiind doar recomandat.

Pentru a mări dificultatea traseului şi a obţine mai mult spectacol, în parcul Sub Arini vor fi montate o balustradă şi diferite platforme. Obstacolele vor pune la treabă, astfel, inventivitatea participanţilor de la categoriile BMX şi skate.

Duminică, în cea de-a doua zi a concursului, vor avea loc demonstraţiile tehnice ale maeştrilor BMX, în „dirt park-ul“ amenajat în Pădurea Dumbrava. Lor vor urma concurenţii pe biciclete Mountain Bike, care vor excela în salturile pe teren accidentat.

Pentru că în această competiţie esenţial este spectacolul, la final vor fi premiaţi participanţii care stăpânesc cele mai bune trick-uri. Şi cei mai tineri biciclişti vor fi răsplătiţi, pentru că la X Cup nu există limite de vârstă. Poate participa orice puşti, tânăr sau mai puţin tânăr, care este pasionat să zboare, să sară, să se învârtă pe o roată şi să se dea peste cap cu bicicleta.

O alternativă la calculator şi la fotbal

„Ideea a venit de la celebrele X-Games, care au loc în afara ţării, de mai bine de 15 ani. Prin astfel de competiţii vrem să le să arătăm tinerilor că există şi alte sporturi în afară de fotbal sau jocurile pe calculator“ a declarat Sebastian Barbu, reprezentantul Asociaţiei Club Sportiv de BMX.

Weekend în sunet de motoare

image

Clubul moto Crazy Bike Sibiu organizează, tot mâine, pe terasele de nisip ale carierei din cartierul Guşteriţa, primul concurs de hill climbing din Europa de Est.

Competiţia reprezintă evenimentul special din cadrul celei de-a XI-a ediţii a festivalului moto „Crazy Bike Party“. Sesiunile de calificări încep de la ora 16.00, urmând ca finala să se desfăşoare în jurul orei 24.00, pe nocturnă.

Suprafaţa pe care vor rula concurenţii conţine nisip în proporţie de 80 la sută.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul ediţiei din acest an a „Crazy Bike Party“ este liberă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite