La Spitalul nr. 1, asiguraţii îşi plătesc analizele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii alocaţi pentru luna iunie s-au terminat încă din prima zi

„Suntem bătrâni şi bolnavi, avem şi copii, nepoţi pe care trebuie să-i mai şi ajutăm, deşi abia avem ce pune pe masă de multe ori. De unde bani să mai plătim şi analizele? O să murim în pace”, a spus Ionel Ştefana, pensionar. Ceilalţi bătrâni aflaţi astăzi la Policlinica Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova au aprobat spusele pensionarului.
SCJU a ajuns din nou într-o situaţie critică după ce fondurile aferente analizelor medicale ale pacienţilor care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate au fost epuizate. „Bugetul total care ne-a fost alocat pentru segmentul analizelor medicale ale pacienţilor trimişi la noi de medicii de familie sau medicii specialişti a fost de doar aproape 500.000 de lei pentru tot anul 2009. În condiţiile în care noi cheltuim cu aceste analize aproximativ 150.000 de lei pe lună, era de aşteptat că vom ajunge în situaţia să punem pacienţii să-şi plătească investigaţiile medicale. Pentru iunie am avut doar 3.000 de lei alocaţi segmentului, bani care s-au terminat încă din prima zi a lunii”, a declarat Bogdan Fănuţă, directorul medical al SCJU Craiova.

Spitalul a contactat CJAS

Singurele măsuri care ţineau de competenţa reprezentanţilor unităţii medicale au fost luate. „Noi am contactat deja Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dolj, care la rândul ei a luat legătura cu CNAS, dar din păcate răspunsul primit nu a fost o soluţie”, a mai precizat Fănuţă.

Oamenii cu probleme de sănătate care au venit astăzi la spital pentru analize sunt descurajaţi de situaţie. „Am probleme mari de sănătate şi m-au trimis de la Daneţi să-mi fac aici analizele, dar la spital m-au anunţat că trebuie să le plătesc. De abia am făcut rost de bani de transport până la Craiova, de unde să mai am şi de analize? Vai de capul nostru, o să murim cu dreptatea în mână”, a spus cu amărăciune Tatiana Popa, din comuna Daneţi, Dolj. „Am un salariu de mizerie şi mi s-a îmbolnăvit copilul. A trebuit să-i plătesc toate analizele. Am venit şi cu mama, care este pensionară şi a trebuit să dau 40 de lei pentru o ecografie şi 120 de lei pentru medicamente. Pentru ce mai plătim asigurările medicale nu înţeleg”, a declarat o angajată a SCJU care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

CJAS Dolj nu îşi asumă responsabilitatea. „Este problema reprezentanţilor conducerii fiecărui spital cum îşi administrează banii astfel încât să le ajungă. Noi am cerut deja la CNAS o suplimentare bugetară şi aşteptăm în continuare un răspuns“, a declarat Daniela Gheorghe, purtător de cuvânt al CJAS Dolj.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite