Spitalul Judeţean Timişoara a renunţat la ambulanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean Timişoara a renunţat la ambulanţele Serviciului de Ambulanţă din cauza crizei financiare prin care trece unitatea spitalicească. Directorul

Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean Timişoara a renunţat la ambulanţele Serviciului de Ambulanţă din cauza crizei financiare prin care trece unitatea spitalicească.
Directorul spitalului, Mihai Ionac, a precizat că măsura a fost luată din cauza costurilor prea mari pe care le percepe " Ambulanţa", în comparaţie cu posibilităţile băneşti ale spitalului. În momentul de faţă, cel mai mare spital din vestul ţării a încheiat un contract cu o firmă particulară, care îi va pune la dispoziţie trei ambulanţe. O altă ambulanţă a fost primită, ca donaţie, de la Fundaţia "Caritas", din Austria. Astfel, Spitalul Judeţean va face o economie de 30% în ceea ce priveşte Serviciul de Ambulanţe, a mai menţionat Mihai Ionac. Spitalul a intrat într-o criză financiară majoră, unitatea fiind în incapacitate de a mai achiziţiona medicamente şi materiale, dar şi de a plăti sporurile sau cel de-al 13-lea salariu, datoria spitalului fiind de 100 miliarde de lei vechi, la valoarea anilor 2004-2005. De la 1 aprilie, bolnavii asiguraţi nu mai pot fi internaţi decât în urma unei programări, dar de tratament nu vor putea beneficia decât din luna septembrie. Cei care doresc să se interneze înaintea acestei luni sunt nevoiţi să suporte o parte din cheltuieli.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite