Spitalul Judeţean Suceava riscă să rămână fără bucătărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava riscă să fie închis la jumătatea acestui an, dacă nu va fi reabilitat şi retehnologizat, în condiţiile în care, în

Blocul alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava riscă să fie închis la jumătatea acestui an, dacă nu va fi reabilitat şi retehnologizat, în condiţiile în care, în prezent, funcţionează cu utilaje vechi de un sfert de secol.
Directorul SJU Suceava, dr. Cristian Irimie, susţine că unitatea trebuie să realizeze un plan de reabilitare a bucătăriei, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava stabilind ca termen-limită mijlocul lunii iunie a acestui an. Irimie a explicat că în prezent bucătăria dispune de utilaje neperformante şi mari consumatoare de energie, vechi de 25 de ani, pe lângă aceste neajunsuri fiind necesare înlocuirea pavimentelor, modernizarea sistemului de aerisire, înlocuirea camerelor de frig şi a veselei.
Directorul SJU Suceava a spus că unitatea spitalicească a înaintat, în ianuarie, Ministerului Sănătăţii un proiect de reabilitare a blocului alimentar pentru obţinerea unei finanţări. Aceasta, în condiţiile în care spitalul este obligat să efectueze un plan de reabilitare, în caz contrar existând riscul închiderii blocului alimentar. "Nu există lucruri de bază necesare unei bucătării care prepară hrană pentru 1.300 de pacienţi", a spus Irimie. Potrivit acestuia, pentru reabilitarea şi retehnologizarea blocului alimentar sunt necesare fonduri de aproximativ zece miliarde de lei vechi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite